Poezie
Deces prin monotonie
1 min lectură·
Mediu
Mi se prelinge ceața pe tâmple în actul sacru
Al decesului iubirii prin crasă monotonie;
Chemați să-mi cânte capriciul numărul douăzeci și patru
Violonistul concertist, cerșetor la Academie
Ca și atunci când,
Pietrele ne sângerau sub tălpi
Greșeli din care inutil încercam să ne smulgem,
Astupând cu petice de noapte sinistre gropi
Străduindu-ne să ascundem cine suntem...
Aveam limba de piatră și insistam să te strig
Dar surzenia ta ucidea cuvintele deja strivite
Sub chipurile noastre prelinse totemic în frig;
Prin ochiuri de apă ne priveau inerte, visele neîmplinite.
Strigătul timpului fără de răspuns
Făcea apel la memoria oglinzii învechite;
Vai! Unul de celălalt, cât de mult ne-am ascuns
Încât, nu mai credibilizăm cuvinte.
001.575
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cristian Neagu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat