Poezie
Ironia sorții
1 min lectură·
Mediu
Sunt căsătorit cu absența feminină,
Îmi este dor de nud și de alint
Și sunt atras în cursa de lumină,
Recunoscând că sunt introvertit.
Așa te-am cunoscut: fermă, distinsă,
Așa te-am posedat: nevrotic și profund,
Dar nici nu știu de ce mi-ai fost trimisă
Căci am destinul orb, dar îl mai am și surd.
Te pierd iubito în unghiul de cocori,
Și mâna-ntind ca pentru ultima dată
Spre gura ta, cu dor de sărutări,
Spre ochii tăi, ce plâng iubirea moartă...
Te chem în gând dar n-am niciun răspuns,
Te culc pe braț în crunta-mi amăgire,
Și mâna-ntind agonizând răpus
De ieri și-alaltăieri, rămase amintire.
Ești plus și minus, tandră și rebelă,
Dar nu-mi vei fi căldura cea mult ocrotitoare,
Și totuși mâna-ntind,dorindu-te himeră,
Și totuși te alung, și nu-nțeleg ce doare...
002.216
0