Poezie

Ironia sorții

1 min lectură·24 septembrie 2009

Mediu

Sunt căsătorit cu absența feminină,

Îmi este dor de nud și de alint

Și sunt atras în cursa de lumină,

Recunoscând că sunt introvertit.

Așa te-am cunoscut: fermă, distinsă,

Așa te-am posedat: nevrotic și profund,

Dar nici nu știu de ce mi-ai fost trimisă

Căci am destinul orb, dar îl mai am și surd.

Te pierd iubito în unghiul de cocori,

Și mâna-ntind ca pentru ultima dată

Spre gura ta, cu dor de sărutări,

Spre ochii tăi, ce plâng iubirea moartă...

Te chem în gând dar n-am niciun răspuns,

Te culc pe braț în crunta-mi amăgire,

Și mâna-ntind agonizând răpus

De ieri și-alaltăieri, rămase amintire.

Ești plus și minus, tandră și rebelă,

Dar nu-mi vei fi căldura cea mult ocrotitoare,

Și totuși mâna-ntind,dorindu-te himeră,

Și totuși te alung, și nu-nțeleg ce doare...

002.225

Cristian Neagu. “Ironia sorții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristian-neagu/poezie/13907638/ironia-sortii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.