O! Doamne, de-aș putea să mă transform acum în ploaie,
Să le spăl sălbaticilor sufletele de gunoaie,
Să le ud florile din ochii ce aproape s-au uscat,
Să-i botez și-apoi să plec câtre țări de
Atunci când lumina ochilor mei se va stinge
Și sufletul trupu-mi va părăsi, te rog nu plânge!
Bucura-te că voi pleca din iadul pământesc
Atunci și Infernul lui Dante mă va face să
Am invatat…
D.C. Munteanu
martie 2008
Am învățat ca trebuie sa fiu tare precum o stâncă,
Și rana mea se va închide oricat ar fi de adâncă.
Am învățat să nu cânt dorul printre lacrimi
Am învățat că trebuie să fiu tare precum o stâncă,
Și rana mea se va-nchide oricât ar fi de-adâncă.
Am învățat să nu cânt dorul printre lacrimi înghețate
Că doar eu nu sunt un cerșetor de
O! Tu, om rece, surd, nesimțitor,
Te rog spune-mi de ce mă lași să mor?
Așteptând să-ți pese, când tu rămâi placid,
Suferința ce mă roade, mă face să mă sting.
O! Tu, om rece, surd,
Deschide-ți inima și cântă iubirea ce te cheamă,
Fugi din haotica ta minte ce caută doar teamă,
Închide ochii ca să vezi ce n-ai putea să vezi în vis,
Spune-mi dacă-ntradevăr nu simți că miroase-a
Mor credințele străbune și iubirea lor preasfântă,
Moare țara într-un birt și trecutul ce îi cântă.
Moare sufletu-mi de ciudă prefăcându-se în cânt,
Pe-ale ploii pleoape cad albe clopote de
Am trei aripi: două cruci și-o pană-n mână;
Arhitect al gării-n care sufletul o să-ți rămână
Un mic tren fără cărbuni ce pornirea și-o amână.
Am trei aripi … și doar două la-ndemână.
Am trei
Amintirile renasc când văd scântei în ochii tăi
și mă simt cuprins de ceață,
dar n-aș vrea să mă întorc din nou în acea viața.
Vreau să fiu liber și să pot să zbor,
ca sufletul unui
Ce zâmbet sfânt au ochii tăi
Și ce simfonică ți-este privirea,
M-aș face soare doar să trec prin ea,
Să-ți descopăr nemurirea.
Ce zâmbet profan au ochii mei
Și ce zgomotoasă mi-e
