Amintirile renasc când văd scântei în ochii tăi
și mă simt cuprins de ceață,
dar n-aș vrea să mă întorc din nou în acea viața.
Vreau să fiu liber și să pot să zbor,
ca sufletul unui
Deschide-ți inima și cântă iubirea ce te cheamă,
Fugi din haotica ta minte ce caută doar teamă,
Închide ochii ca să vezi ce n-ai putea să vezi în vis,
Spune-mi dacă-ntradevăr nu simți că miroase-a
Ce zâmbet sfânt au ochii tăi
Și ce simfonică ți-este privirea,
M-aș face soare doar să trec prin ea,
Să-ți descopăr nemurirea.
Ce zâmbet profan au ochii mei
Și ce zgomotoasă mi-e
Am trei aripi: două cruci și-o pană-n mână;
Arhitect al gării-n care sufletul o să-ți rămână
Un mic tren fără cărbuni ce pornirea și-o amână.
Am trei aripi … și doar două la-ndemână.
Am trei
O! Doamne, de-aș putea să mă transform acum în ploaie,
Să le spăl sălbaticilor sufletele de gunoaie,
Să le ud florile din ochii ce aproape s-au uscat,
Să-i botez și-apoi să plec câtre țări de
Mor credințele străbune și iubirea lor preasfântă,
Moare țara într-un birt și trecutul ce îi cântă.
Moare sufletu-mi de ciudă prefăcându-se în cânt,
Pe-ale ploii pleoape cad albe clopote de
O! Tu, om rece, surd, nesimțitor,
Te rog spune-mi de ce mă lași să mor?
Așteptând să-ți pese, când tu rămâi placid,
Suferința ce mă roade, mă face să mă sting.
O! Tu, om rece, surd,
Atunci când lumina ochilor mei se va stinge
Și sufletul trupu-mi va părăsi, te rog nu plânge!
Bucura-te că voi pleca din iadul pământesc
Atunci și Infernul lui Dante mă va face să
Am învățat că trebuie să fiu tare precum o stâncă,
Și rana mea se va-nchide oricât ar fi de-adâncă.
Am învățat să nu cânt dorul printre lacrimi înghețate
Că doar eu nu sunt un cerșetor de
Am invatat…
D.C. Munteanu
martie 2008
Am învățat ca trebuie sa fiu tare precum o stâncă,
Și rana mea se va închide oricat ar fi de adâncă.
Am învățat să nu cânt dorul printre lacrimi
