doi

dacă am sta doar noi doi într-o cutie-a singurătății

doar tu și eu rupți de irealitatea care poate fi uneori lumea

oamenii ăștia din jurul nostru din jurul altora

din împrejurimile atâtor insule ale singurătății închegate într-un el și-o ea

dacă am da la o parte ca pe-o perdea zumzăitoare amalgamul ăsta uman

și

tu și eu ne-am fi unul celuilalt suficiență absolută

într-o cutie-a singurătății

noi doi și golul pulsând împrejur

ca un chaos grecesc de unde așteaptă să iasă materia ființa timpul

și alte tărășenii închipuite de noi

dacă doar ochii noștri s-ar privi câte o viață pentru fiecare

doar viața celuilalt privită și de atunci de la imersiunea în cutia aceea fecundă a singurătății

nicio altă viață să nu ne mai vadă ochii palmele noastre prelinse pe realitate

dacă numai viețile noastre ar exista undeva agățate una de alta

umplute fiecare doar cu cealaltă

cât de mult ne-am trăi

nimfa mea după care gândurile se scurg moleșite și lungi