Nu-ți aud pașii, în calea mea,
Și nici nu-i drumul, către casă,
Tu nu m-aștepti, dar cui ii pasă,
Mă-ntorc oricum, să pot pleca.
Și-am să te rog, să pot pleca,
Tu n-ai să vrei, dar cui îi
Deși inima mea refuză să vadă,
Zâmbetul tău e ca un vis efemer,
Fluture-al nopții prins fără tăgadă,
Prizonier pe drumul dintre iubire si cer.
Deși sufletul meu nu vrea să-nțeleagă,
Ochii tăi,
Scârbit de nepăsarea egoului meu,
Mă-ntorc cu fața de la mine,
Și mă repudiez, pentru tot veacul care vine,
Din funcția de șef al sufletului tau.
Te-aș fi rugat să mă mai păsuiești un
Am vrut să zbor departe, spre cer
Dar mi-am pierdut inima și cui s-o mai cer?
Scăpat din brate, de un vis efemer
M-am prăbușit pe pământul rece, stingher
Abandonat în brate de înger
Steaua mea
Nu am nimic, real, să-ți dăruiesc,
N-am strans averi în viață, ci voință,
Ca un colecționar naiv, nădăjduiesc,
S-adun bucată cu bucată întreaga mea ființă.
Și când mă voi fi împlinit, ca-ntr-un
Îngerul nu plânge niciodată.
Așa crezut-am până acum,
A trebuit, să te-ntâlnesc pe tine
Să învăț, că el duce cu sine,
Toată durerea noastră laolaltă.
Că viața lumii, fadă ca un fum,
Golită ar
Făptura-ți diluată în abur sau părere,
Să o opresc, n-aș fi putut nicicum,
Incătușat vremelnic în tainica-mi durere,
De pasul tău, pe piatra ultimului drum.
N-am îndrăznit, să-mi iau \"la
Golește-te singură
Fierbinte și tandră,
Te vreau,
Nu te vreau,
În gând doar c-o pală
Firavă de vânt,
Te ating,
Nu te ating,
În inima mea bate
Un crivăț și iată,
Mi-e frig,
Nu mi-e
