Poezii

Deși inima mea refuză să vadă, Zâmbetul tău e ca un vis efemer, Fluture-al nopții prins fără tăgadă, Prizonier pe drumul dintre iubire si cer. Deși sufletul meu nu vrea să-nțeleagă, Ochii tăi,

Făptura-ți diluată în abur sau părere, Să o opresc, n-aș fi putut nicicum, Incătușat vremelnic în tainica-mi durere, De pasul tău, pe piatra ultimului drum. N-am îndrăznit, să-mi iau \"la

Nu am nimic, real, să-ți dăruiesc, N-am strans averi în viață, ci voință, Ca un colecționar naiv, nădăjduiesc, S-adun bucată cu bucată întreaga mea ființă. Și când mă voi fi împlinit, ca-ntr-un

Îngerul nu plânge niciodată. Așa crezut-am până acum, A trebuit, să te-ntâlnesc pe tine Să învăț, că el duce cu sine, Toată durerea noastră laolaltă. Că viața lumii, fadă ca un fum, Golită ar

Nu-ți aud pașii, în calea mea, Și nici nu-i drumul, către casă, Tu nu m-aștepti, dar cui ii pasă, Mă-ntorc oricum, să pot pleca. Și-am să te rog, să pot pleca, Tu n-ai să vrei, dar cui îi

Golește-te singură Fierbinte și tandră, Te vreau, Nu te vreau, În gând doar c-o pală Firavă de vânt, Te ating, Nu te ating, În inima mea bate Un crivăț și iată, Mi-e frig, Nu mi-e

Am vrut să zbor departe, spre cer Dar mi-am pierdut inima și cui s-o mai cer? Scăpat din brate, de un vis efemer M-am prăbușit pe pământul rece, stingher Abandonat în brate de înger Steaua mea

Scârbit de nepăsarea egoului meu, Mă-ntorc cu fața de la mine, Și mă repudiez, pentru tot veacul care vine, Din funcția de șef al sufletului tau. Te-aș fi rugat să mă mai păsuiești un