Poezie
Prisma Sperantei
\'87
2 min lectură·
Mediu
Afara e frig si de mult s-a-‘noptat…
Ma ustura ochii, si plìng ne’ncetat.
Ma simt terminata,dar tot ma gìndesc
La visul ce-mi pare atìt de grotesc
Un vis_ ìnsa totul e mult prea real
Decìt mi-as dori-o,si-atìt de fatal
Incìt ma cutremur si-atìt ma-nspaimìnt,
si-n fatà vàd negru doar negru pamìnt…
Ma doare tot capul si-n jur se-nvìrtesc
Tot felul de lucruri ce nu le privesc.
Prin prisma sperantei, o zi te-am vazut
O zi doar atìta si-apoi, te-am pierdut.
De-atuncea distrusa, te caut mereu…
Dar nu esti iubite;cum nu sìnt nici eu…
Am fost o iluzie, chip trecator_
Iar tu ai fost vis preschimbat ìntr-un nor;
Ciocnindu-ne atuncea ìn spatii ceresti,
Stiam mult prea bine ca nu ma iubesti…
Si am vrut sa te-acopar cu ploaia de vis
Dar fulgerul vietii, stingher, ma ucis.
Iar tu, ìntr-o clipa pe loc, ai fugit…
Si norul sperantei ìn ploi s-a topit.
Din ziua aceea, prin tot ce-am pierdut,
Urasc glsul serii, si-al ploii sarut!
Ma ustura ochii, de-un foc dureros
Si aerul noptii e prea veninos…
Si-n plìnsul meu rece si umed, si viu,
E prea mare zgomot si prea mult pustiu.
Prin prisma sperantei ìncerc sa privesc,
dar fetele prismei, ma tot pàcalesc…
Si-n toate, ìn toate, ma uit tot mereu:
dar nu esti iubite;vad doar chipul meu…
001438
0