Poezie
Pustiu
IZABELEI \'87
2 min lectură·
Mediu
Noapte de noapte si ceas dupa ceas
_ Trec clipe rebele, _nimic ne-a ramas.
Nimic din ce viata renaste in noi ,
_Pustiu inainte… pustiu – inapoi!
O toamna nebuna de dor ruginit
E tot ce-a ramas din tot ce-am iubit.
Se scutura frunze si cad pe pamint…
Te scuturi iubire la pala de vint,
o pala ce-adie caldut inapoi;
Se scutura tot si pustiu e in noi!
Si, tragic ,o moarte-mi prevad ca-n povesti,
Ma-ntreb si acuma plingind, ,,unde esti...’’
Ma doare tot capul, ma chinui ma zbat,
Ma simt ca un pom de frunzis, dezbracat;
E noapte afara, dar stelele pier...
Si-mi pare ca visul a fost efemer...
Cu stele ìn ochi si cu lacrimi ìn par,
Sunt palida trista ca floarea de mar,
Pe care-am primit-o in urma cu-un an ,
Si care-am pierdut-o urcand cu elan,
Pe drumul febril al iubirii din noi,
Dar azi e pustiu si in sus si-napoi…
Sarutul tau rece pe maini m-a atins…
_O gura de mort, sarutind doar un vis;
Fantasmà sunt eu _o iluzie _tu!
E trist cà am spus fericirii un NU
Un ‘’NU ‘’ hotarit ,o prapastie-n noi,
Pustiu ìnainte _ pustiu ,inapoi.
Pierduta-s pe veci dintr-un cuplu infam
In care iubirea a fost de un gram.
N-as vrea sa revin, si s-o fac nu mai pot,
Prin tot ce-am avut, azi pierduta-s de tot.
Trecutul din noi ne vorbeste distrus
Tacerea, durerea, sunt prea mult in plus,
Te duci ca o umbra, nu pot sa te-opresc…
Spre calea pierduta, in van ratacesc...
Povara iubirii ne-a rupt pe-amìndoi,
Si atita pustiu e-\'ntre viata si noi,
Pustiu si-‘nainte…
Pustiu si-‘napoi!
001493
0