Poezie
VESNICA POVESTE
2 min lectură·
Mediu
Ce pot sa spun acum, cìnd a trecut,
Cà ploaia-mi bate-n geam ca la-nceput?
Cìnd stelele, pe cer, se sting treptat,
ce sa mà-ntreb? De ce nu te-am uitat?
Sa plìng,acum nu cred cà are rost…
Sa uit nu pot, càci mult prea mult a fost…
Am fost prea lacomi, tot am ìnghitit
Ne-am sàturat si-apoi, ne-am despàrtit;
Sperìnd sa ne ràmìnà cìte-un pic,
n-am mai làsat din dragoste, nimic...
Ne-am ìngropat de vii, ìn tristul ieri,
si am fugit pe-un drum spre nicàieri.
La capàt, obositi,flàmìnzi si goi,
ne-am devorat iubirea amìndoi.
Mìncìnd vedeam iubirea dispàrìnd,
si resturile ce cresteau pe rìnd…
Si-apoi trezindu-ne cu-adevàrat,
mai càutam ceva din ce-am mìncat;
dar… nostim, càci cu-atìta sete-am ros,
gasind chiar si din noi cìte un os...
Pluteam prin resturi,morti si triumfali
ca doua umbre de sentimentali...
cìnd din iubire n-a mai fost nimic,
ne-am departat un pic cìte un pic;
Si rasturnandu-ne atuncea, ne vedeam:
conform distantei ne reìntregeam.
Ne-am spus un „pa” si-atìt! _ne-am despartit;
Ca un ìntreg ne-am ìnjumatatit...
Zìmbind, ne-am departat pe-un drum de ieri,
-un drum fatal ce duce nicaieri...-
Atìta pot sa spun, atìt a fost
Si ploaia cade trista fara rost;
Intr-adevar sìntem ca la-nceput:
-o Ea si-un El ce nu s-au cunoscut –
001284
0