Poezii

Spirit rătăcit Pe râuri reci și foarte-adânci Călca sfios, dar fără temeri Și se pierdea în pași mărunți Prin lungi ecouri, printre munți; Pierdea treptat câte-o bucată Din tot ce a simțit

Lecția vieții Viața este o limbă grea Pe care n-o pot învăța Conține cuvinte infinite Rămase nedescoperite. Adunările ei mă

Moartea unui înger O aripă i s-a frânt încet în două S-a scufundat adânc în întuneric Lacrimi de sânge ca stropii de rouă Au curs lin, aproape feeric… S-a zbătut pe pământ tremurând A

Eternitate Mă scufund adânc în cântecul cerului Mă alintă, mă răsfață și mă leagănă în viață Glasul lui amețitor mă adoarme... Of! De-aș putea să mă trezesc... Să-l ascult și să-l

Iluzii Un suflet mort pe jumătate… Se adunau în el trăiri secate. Ce gol imens în interior! Căci nu găsea în exterior O rază dulce de lumină Ce-ar fi putut adânc să-l țină Veșnic vesel,

Câteodată când privesc Eu în ochii ei zăresc O sclipire-adâncă Ce zdrobește orice stâncă Și din cale te oprește Pretutindeni te-nsoțește. Îți va spune la ureche Că-ți va sta mereu de

Aș vrea o carte a vieții, o pagină de aur un elixir al tinereții sau poate-un mic tezaur. Aș vrea o clipă de tăcere, o mare de lumină, o noapte cu soare o zi cu lună o stea de mare o vreme