Poezie

Eternitate

1 min lectură·9 iulie 2006

Mediu

Eternitate

Mă scufund adânc în cântecul cerului

Mă alintă, mă răsfață și mă leagănă în viață

Glasul lui amețitor mă adoarme...

Of! De-aș putea să mă trezesc...

Să-l ascult și să-l privesc

Și să-i spun cât îl iubesc!

Că e marea mea comoară

De cu zori și până-n seară...

Dar el știe tot ce fac

Mă aude și când tac...

Căci oriunde m-aș afla

El mereu mă va veghea.

Când e trist se învelește

Cu o pătură de nori

Și începe și-mi șoptește

Dorul său apăsător...

Și mă-neacă și mă stinge

Cu-ale sale lacrimi dulci.

Îl cuprind ușor în brațe

Și încerc să îl alint

Brusc din plâns el se oprește

Și începe și-mi zâmbește!

Mă roagă să-l țin în taină

Să-l închid într-o cutie

Și să-l port ca pe o haină...

Cheia lui mi-o dă doar mie!

Când voi zace neclintită

Pustiită, părăsită,

Fără a mai respira

Va veni, mă va lua

Ca să-i fiu cât mai aproape

Pentru o eternitate...

013.172

Cris Tina. “Eternitate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cris-tina/poezie/192626/eternitate

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

postati mai mult de doua texte in acelasi segment de timp. regulamentul