Crina Albu

auzi lupii cum urlă dar nu îi vezi cu urechea lipită de pernă zici că e vântul un pui de șarpe ți se târăște pe șira spinării sorbi liniștit din ceașcă 3 în 1 zici că totul e ok cât încă nu

te-ai poticnit scutură-ți fusta și capul sus dragostea o primești în dar o dăruiești nu o pretinzi nu o cerșești o câștigi nu o poți impune o simți nu o poți comanda drepți

în supermarketul aglomerat de Crăciun simt că sunt distrasă trei sute șaizeci de grade pe orizontală de aceea mi-am cumpărat o scară ceva mai lungă să pot coborî în mine la dezordinea

cu ochi cataractici limbă peltică te laud spinii îmi sângerează din cântecul încremenit pe uscatul cer al gurii de rai nu mi se atinge gândul țintuit în cuie căderile tale mă ridică

te căutam în lanurile de cereale din adâncurile shambalei mă încurajai caută-mă ori în orașele subpământene de pe venus ori marte da îmi spuneai mergi mai departe speram că ești în

gustul amarului coboară în atrii și ventricule fierbe aburii-mi invadează emisferele cerebrale vezi și tu cum unii păstori își îndoapă măgarul în timp ce privighetoarea este alungată din

e-atâta întuneric cerul se surpă troienele iernii mă-ngroapă în alb cum să-mi aduc aminte de triluri când gândul înghețat se sparge în cioburi nu poate fi punte mă agăț cu înverșunare

se făcea că într-o altă viață viitoare sau trecută eram ușoară ca o pană albă pluteam în senin tu aveai cele două stele sfredelitoare nu știam cine ești dar acum vrei să-mi îngheți timpul

în lumea de povești întunericul îți creează prin flashuri o imagine răsturnată a luminii e mai greu să faci cuvintele să tacă vino să te îmbrățișez cu lacrimi de rouă în lumina

traversez încrucișări de linii când o locomotivă se apropie silențios fulgerător ar putea să mă taie am atâtea bagaje câte nu pot duce nu știu de ce car lucruri de care mă leg

în gara intens circulată oamenii au pe fețele lor arbori și flori unii o bibliotecă sau grădiniță copiii pot vedea fluturi sau îngeri cei din umbră au colțuri mă torn în pahare pe o

în jurul mesei Tale suntem ne îngrămădim ca oile Ești din belșug pentru fiecare Te simte după mărimea inimii e o ușă cărarea e îngustă spre locul căpățânii sunt mulți lupi care vor să

rucsacul meu mov de la avon l-am umplut cu iarbă pentru iepurași au ochii roz și blănița albă țipă când îi taie tata ................. care nu mi-a adus niciodată ciocolată poate a căzut

înăuntru urlă un lup la luna plină afară zumzăie triluri de verde în soare de mai mă sfâșie gândul să-l împușc dar glonțul mi-ar secționa linia continuă a vieții de dincolo de

e timpul dezgropămintelor tu sora mea iubito porumbițo cât de firesc îmi răspunzi când cu jumătate de gură îți cer iartă-mă da sigur oricând cu plăcere ești dincolo dar mai vie decât

hai să ne luăm la trântă care pe care încă nu știu cine e zmeul și cine făt frumos eu sau tu zici că să mă agăț de coada ochiului e o tâmpenie în timp ce tu te lipești de coada toporului și eu

porumbelul atacat de pescăruș e uitat în exil trăiește falsa smerenie a ajuns în vîrful aisbergului are fața îndreptată spre răsărit pare că urcă dar pașii sunt făcuți în sensul invers

nu e lucru ușor să-mi dezvelesc cuvintele foiță după foiță până voi ajunge la miez cine poate contesta că iarba rea nu e naturală sau că îngerul căzut nu are puteri miraculoase nu e