cretu-rosca draguta

am întins o mână să prind cerul credeam că e posibil mi se părea a nu fi greu era mereu aproape fruntea mea întotdeuna simțea alintarea dar dintr-odată am devenit conștientă

munți albi încoronați inima focului sacru dimineți liniștite

fruntea plecată de multe greutăți ia strălucirea ochilor ce caută viață sufletul o piatra de moară dar undeva în adînc încă-i aprinsă o luminiță ce o mai menține licărind puțina

adesea-mi spun că nu sunt un poet, că nu am versul strălucit, că nu voi fi nicind iubită și poezia mea citită. adesea nu știu care-i rostul mă întreb apoi care-mi e menirea¨ de ce-mi fac din

ore par a se fi scurs decând viață ai primit, când la sân ai fost hrănit și de mamă ocrotit, pare să fi fost un vis eden ,rai sau paradis, zbor de pasăre prin nor sau pe cer liniștitor dulce

Soare-lumină, floare-grădină, oameni și viață. noapte -dimineață necaz și durere chin și plăcere fiere și miere, iubire și ură măreție-sărăcie, cuvinte-cuvinte fac viața să atârne, spre

aștept să se facă lumină detronat întunericul cere dreptate, ca ziua de azi sigur sunt toate. lumina așteaptă,întuneric se duce, omenirea se află din nou la răscruce. un pun de pământ,

oceanul de vis Alcatraz a vieții valuri libere.

și dacă trupul poate fi cu ușurință îngenuchiat mai presus de toate rămâne spiritul liber, ce, nu se poate închide între zăbrele de fier, pe care, cei puternici cu nevrednicie le tot

ploaia de stele unicorn ce dispare visul în abis.

de-ar fi să prindă chip durerea suferită de umaniate, monstru, ar fi cuvîntul prea cuminte pentru a descrie morminte și scrie, nici iarba și nici frunza cîte sunt nu pot conta durerea sfirșită

sub cerul întregului univers, viața fiecărui om are sens, de-i bun,de-i rău, de-i frumos de-i urât, să i se dea cei mai bun omul nicând nu a cerut. fiecare-și are locul sub soare. de-i bun,

Se pierd speranțe rânduri,rânduri Visul frumos alunecă-n abis, Mă doare azi și tu nu știi nespusele tale cuvinte ce nu mi-ai spus,dar ieri și alaltăieri le aveai în minte.

decâte ori ai trimis un gând să-mi mângâi sufletul bonlav? deși tu nu știai nimic eu atingeam rugile din obrazul tău când tu dormeai și nu știai că eu încercam să-ți alin toată durerea și

Bucăți din timpul pierdut le regăsim în alt spațiu temporal existența efemeră, devine eternitate absolută, în timp ce trup si suflet luptă. Lumi paralele necunoscute, Absorb pe rând tot ce e

creați pentru a da formă și viață vă nașteți și apoi muriți pentru noi lacrima voastră de durere,murind vine pe pământ cu un ropot de ploi. aflați în mișcare continuă sunteți alintați de aer

cu cărțile descoperite jucăm mizăm pe viață pe adevăr și pe dreptate încă nu știm nimic dacă vom pierde sau dacă vom ieși învingători continuăm

deschide aripile-n soare, azi ești un fluture dar mîine poate o floare, oricum ai fi însă tot în lumină de soare îți speli păcatul ce doare,ce doare de ești fluture sau floare ai nevoie

Catedrale cu turle sub formă de suliță Aurul strălucitor al comorilor tăinuite Cerșetori la poarta umanității goi.

noapte cu stele ce stau de veghe capre negre pe vârful munților..., alb abisuri deschise la poarta cu vise

Suflet nebun,de ce tot ierți? din tot ce ți se intâmplă, de ce nu vrei să-nveți? tu crezi că umilința, iți va -ntări credința? tu de-ai greșit,tot nu vei fi iertat, de ți s-ar fi

desene pe asfalt beții în cârciumile obscure amosfera apăsătoare vinul ce se toarnă în pahare minutul din această vreme ce se transformă în eternitate o zi o noapte și apoi o

în mulțime sunt suflete grandioase așteptând vise