cretu-rosca draguta

sufletele aruncate în ogorul vieții pentru a crește și înflori salută omenirea în pragul fiecarei dimineți. porumbeii perechi caută apa speranței pentru a stropi ogorul de suflete ce

îmi plâng propria moarte căci nimeni după mine să sufere, să plângă nu se va-ncumeta. de-ar fi s-o facă însă ceilalți nu-i vor lăsa. să suferi pentru seamăn, azi pare a fi

De trei zile ,plouă,plouă Vântul bate,bate,bate păsări sunt demult, plecate, Frunza toată a căzut iarba-n cămp s-a ofilit Semn că toamna a venit! Doar un stol de rândunele, Rătăcind prin vânt

șuvițe din soare le-am pus la păstrare, pentru zile în care, am nevoie de lumină. mireasma de primăvară am făcut-o pachet. am pus-o în bufet. și va aștepta. iubirea am dozat-o în

Tu zeiță cutezi destinul dat de Moire ce-i scris pe răvaș cu pană ce veșnic rămâne, Soarta muritorului să schimbi, Deschizând între cer și pământ Poarta dorințelor de zei tăinuite. Veșnicie

La un țarm de mare, un suflet spânzurat de orizontul în mișcare părea fără scăpare. Marea-nvolburată uneori, Zbatându-se-i dădea fiori Amenințând că -l va purta în valuri de-ar fi să-i mai

tăcerea azi a făcut casă la mine-n suflet știam dar am așteptat să treacă ziua aceasta să pot să-i anunț pe cei dragi că încă mai exist, sunt încă în locul în care știu că m-au lăsat am ramas

dorul cel întunecat, visul dulce a spulberat s-au mutat în timpul tău dispersindu-se de lume, rămânând în locul lor doar durere si loc gol. trupul pare pustiit. jalnic ,nu are

calote polare în Univers locomotivă cu aburi pufăind ochii albaștri ce trăiesc un vis

pe luciul apei de smarald, în toată puritatea lui sălășluiește floarea nufărului. mângâierea razelor de soare, treptat sfios deschid această floare, uimindu-ne privirea cu splendoarea-i el

Am așteptat să vină timpul meu, în viață am muncit din greu sperand că nu va fi așa mereu. Anii sunt legați ca nodul la batistă în mâna femeii triste și în vârstă ce stă cu ochii-n zare,pe o

ascult în tăcere muta durere ce apare și piere după plăcere alungă trăirea omoară speranța îti seacă puterea și simți doar durerea. sacrifici și ziua, jertfești

sunt în inima voastră ca imaginea copilului pe retina mamei ce viață i-a dat privesc destinul în propria-mi oglindă viața sunteți voi toți umbra-i la fel de importantă ca și lumina ce

până ieri credeam că pamântul e mare că nimeni și nimic nu-l cuprind dar când să mă întind liniștită am văzut că marginile lui nu puteau cuprinde imensitatea ființei m-am mirat că nu

plâng și te aștept, te visez și plâng suflet neînțeles minte de nătâng. iubirea-i o piatră de vrei cu orice chip ca să o sfarmi pe toată rupi uneori bucată cu bucată. iubirea-i ca

noapte neagră și adâncă lumea adormită încremenită sunete, ticăieli și uneori un scârțăit se mai aude dorm oamenii și planetele vântul ține loc de guvernantă care șopteste ceva la

Dunăre,Dunăre,Dunăre, porți doruri și visuri în valuri. Valurile mute-ți sfarmă malurile. Porți taine de la izvoare le porți din hotare în hotare. Speli mute pacate, de secoli,de ani

am adunat valurile de vânt care-mi șuierau prin urechi și am pus la odihnă respirul cerul l-am acoperit, cu flori albe și ramuri verzi, pământului i-am recitat un poem. vieții i-am mulțumit.

Păsări cu aripi de mătase îmi spun la fereastră o tristă poveste, poveste spusă-ntr-un cântec ce-mi picură-n suflet durere. Păsări cu aripi de mătase, Răzbat orizontul albastru. cu aripi

Din cer curge lumină șuvoi de aur strălucitor, de la pământ până la nor. Fluturi cu aripi de argint împovareaza floarea nemuritoare în timp ce se naște păcatul și moare. Efemer sau

ninsori cu vise albe covor pe drumul vieții alb cenușiu și alb curat sălășluiesc în zorii dimineții. noian de liniște abundă, acolo unde visele ajung și se transformă în ploi de stele și-n

flori putrede urât mirositoare, inmiresmează tot aerul din jur crezând că a lor mireasmă ,e parfum. înșelătoare-ți ies în cale se-nclină, cu plecăciuni regești îndemnându-te cumva ,una să