renaștere

tema ta e frumoasă, are nerv numai că ar trebui puțin aerisită, umblat pe alocuri fără să repeți cuvintele care provoacă starea.

mi-am permis să mă joc puțin folosind cuvintele tale.

desigur tu intervii și modifici, adăugând sau eliminând după cum simți

\"vreau să pun o oglindă
în care
să-mi pot vedea sufletul
să reflecte real
toate culorile
numai așa
aș putea încălzi
întreaga planetă
și aș putea alunga toată ura
cuibărită în oameni

știu că doar iubirea
mai poate fi antidotul
pentru sufletele aflate
în suferință

respir

simt viața cum curge prin vene
mă topesc și prind formă din nou.

și iată-mă iubesc\"

vezi că sunt și câteva greșeli de postare:
în textul preluat de la tine le-am corectat

cu sinceritate,
teodor dume,

aranjamentul făcut e de nota 10 imi place mult,am văzut și greșelile facute, voi corecta textul.Textul tău e mai concis, mai clar, în timp ce al meu e mai \"buruionos\" și exprienta in scris îsi are rolul ei,se vede.Mulțumesc pentru tot.Specific ca această poezie e scrisă pentru SI care semnifică Silviu,fiul meu.\"iubire pură\"=iubirea maternă

Oglindă pentru suflet există: ești tu în fiecare gest, faptă, gând. În acestea se vede mai bine decât în orice oglindă (exceptând ezitările, nehotărârile, amânările, căile nealese etc. - acelea nu se văd; poate-i mai bine așa, nu?). Și totuși imaginea captează atenția, iar dansul tribalic te duce dincolo de opreliști, hotare, te eliberează de sine, de acel cenzor lăuntric, redând libertatea păsării (psyche), purificând metehnele și nedeslușirile și orice alt reziduu dinlăuntru.
\"aș putea încălzi întreaga planetă
aș putea alunga toată ura
ce-i cuibărită în umanitate\"
Până aici este superb.

Apoi urmează ceva ce nu-și are locul în contextul de mai sus - \"căci doar iubirea / [...]/ spre dulcea căință.\" Antidotul cui - al frigului, al urii din lume? De ce cuplul suferință-căință? Întradevăr doar prin sacrificiu de sine ne putem apropia de divinitate, dar acest lucru nu implică numai căință, ci și dăruire. Iubirea nu a fost făcută doar pentru atâta, ci pentru mult mai mult. Altfel, oprindu-ne asupra căinței, ne-am opri în infernul suferinței și numai altceva/altcineva ne-ar mai putea scăpa de acolo. Lepădarea de sine, dar îmbrăcând haine noi, nu dezmembrând totul până nu mai rămâne nimic. În fine, partea aceasta o resimt ca pe-o explicație a primei părți, o continuare un pic prea explicită și... îngrăditoare.

Mi-a plăcut forma lui TD. Aș adăuga la urma ei încă un vers - \"dezlănțuită.\"

Cu respect,
PT.

P.S.: Poezia este frumoasa si merita un pic mai multa atentie (recte corecturi).

Dragostea pentru copii este insasi poezia existentei noastre. Placut.
Cu pretuire,
Val