De toamnă, gânduri...

De toamnă, gânduri... Simt... se-ntomnează sufletul meu, și încet-încet bate la ușă neființa cântând imn de nemișcare, imnul tărâmului de nicăieri unde lupul-gând își caută veșnic perechea înlănțuit în secunda de ceară a timpului... Simt... ceața opreliștilor învăluie rugile și-nalță grele zăgazuri la porțile dorințelor îngropându-le în temnițe de uitare... Nu ești, Și simt... se plumbuie lacrima în colțul ochiului rupt din cerul trist și pleoapa trage giulgiu pe catafalcul-tron, unde inima Nebunului, pulsând haotic vise, E Rege! Mai simt...