Un pictor

La o așa zisă inspecție pictorul începe zugrăvirea unui tablou. Din acea primă inspirație,puțin distras totuși de la ea, pentru că urmărea cu privirea apusul tot mai sângeriu, creează mari discordii printre culorile desenului abia început. Pictorul, spre disperarea sa proprie, apucă toate pensulele, frângându-le. Apoi se trezi puțin din letargia care l-a acaparat și în care ideile-i veneau încontinuu, soptindu-i, fiecare în parte, ce să facă. Luă rapid o pensulă aurie, aruncată cine știe de când într-un colț al camerei și încercă să estompeze, să îmbunătățească pe ici-pe colo tabloul, să înlature dizarmonia culorilor, să dea mai multe umbre, cu alte cuvinte încercă chiar să le împace. După mai mult timp și mai multe încercări pictorul nostru reuși. Lucrurile au luat astfel o întorsătură bună, înainte de a fi prea târziu. Discordia dintre culori dispăruse de parcă nici n-ar fi fost. Doar în anumite locuri se mai văd cicatricele dușmăniei de altădată. Acum aștrii din tabloul său strălucesc satisfăcuți; la fel și ochii maestrului care privesc la desăvârșirea creației sale. Istovit el adoarme pe nesimțite pe divanul din camera sa de lucru. Lumina difuză acoperă tăcerea și liniștea ce domnesc în jur, indiferente la lupta sublimă de mai înainte.