Inspirație

Tăcerea interioară se întinde ca un vers răsfirat Pe din două, tai ceața cu ochii minții Lucrez într-o lume internă cu tot felul de idei Gândurile au consistență lăptoasă. Ca o sevă, emoțiile ating mintea, Dând naștere unor stări nepopulate de mărunțișuri O calmitate, dincolo de idei și simțuri, Ce eliberează de orice resort trupul Precum și ideile înrădăcinate. Spiritul, cu gândirea sa proprie, Dă naștere universului senin, Pentru ca omul să-și contemple perfecțiunea, Văzută prin ochii naturii înseși. Pe pământ, soare, în cer, arbori Dedesubt, adâncuri, sus, înălțare În mijloc stă omul, zîmbind glorios, După o izbândă asupra neputinței obișnuite De-a contempla armonia lucrurilor mărunte Ca manifestare a ideilor spiritului, a voinței Și-a conștiinței netulburate în acele câteva ceasuri Binecuvântate. ”Numai iubirea are importanță” el spunea, ”Numai iubirea te scoate din ceva, din acel ceva Ce nici un nume nu merită”, Dar este și are rostul lui, ca împlinire, Ca împlinire a realizării într-un final, De dincolo de gânduri multiple, A esenței non-psihotice transcendentale.”