Ora de Contemporana XX
Există două stilouri. Un stilou ce scoate fum fără miros... Celălalt stilou nu scoate fum. El pufăie cerneală. Această cerneală intră în deschizăturile foii și caută intrările secrete, ascunse
Inspirație
Tăcerea interioară se întinde ca un vers răsfirat Pe din două, tai ceața cu ochii minții Lucrez într-o lume internă cu tot felul de idei Gândurile au consistență lăptoasă. Ca o sevă, emoțiile
În drum
Necugetat să fiu de tine Luându-mi vina drept simțire, Păstrează facerea de bine Pe-a marelui suspin adânc. Ajuns la moartea tristei vine Mai merg puțin până la tine, S-ajung în drumul
Continuare
Azi m-am hotărât să scriu. Despre panorama săracă ce se întinde dincolo de geamul meu cuprinzând o grădină moartă și patru pisici petrecându-și timpul liber plimbându-se prin copaci, despre scaieții
Moment
Tăcut atârn doar de-o țigară, Sting lumina ca să nu mă văd Umbră prin perdea albită de noi seninătăți, Soare născut din singurătate. Speranța m-a mințit cu ironia unui
Steaua fără nume
Pe banca adevărului, două umbre arse De timpul vremii însorite Se caută cu privirea conștiinței. Pe o altă bancă, La o infinitate considerabilă distanță Una de cealaltă, Umbrele rătăcesc în
„ Toți ca voi”
Îmi ceri o exprimare vădit resemnată, Cu placa bacteriană printre dinți, N-am dreptul nici măcar la o periuță Cu literă mare. Ascuțișul cuvântului taie În carnea sufletului. Poezia poartă vina
Zodia taur
Obișnuia să-mi acapareze încheietura mâinii Să-mi arate că mai e loc liber Pentru speranțe. Mâna mea mică se scurgea Printre liniile palmelor lui. Cafeaua de seară strecoară un paradox Ironic
Portret închis
Trei versuri pe o coală de două. Două versuri cap-coadă: „ După-amiezi în parc răsărit din senin În oază de cătun.” Al treilea vers, deranjant precum un clovn în parcul cu răsărituri apuse. Două
Nestare
Plafonul se desprinde încet de fiecare dată când mă bucur că l-am relipit. De fapt, își bate joc de mine. Bine că alții mă respectă! În camera mea trăiesc alături de insecte și viruși ce se
