Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@costel-stancuCS

Costel Stancu

@costel-stancu

Resita
Dacă ai două cămăși,vinde una și cumpără un trandafir.Proverb chinez.

Născut la 02.05.1970, Vînju-Mare, județul Mehedinți. Locuiește în Reșița, județul Caraș-Severin. A publicat volumele de poezie: - Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Dominic sau despre imitația umbrei, Editura Hestia, Timișoara, 1995. - Măștile solitudinii, Editura Marineasa, Timișoara, 1997. - Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timișoara, 1998.…

📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Mulțumesc de sfat. Îmi suna mie ceva strîmb... Recitind-o acum, la rece, e evident că aveți dreptate. Am încercat să o limpezesc fără să-i stric sensul inițial.

Pe textul:

epigrame 25" de Costel Stancu

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Și eu am făcut armata la tancuri...rusești (T 55), le mai uit denumirile. Ale vodcilor, nu!

Pe textul:

Transnistria" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Fugi la graniță de-ndată,
sigur îi apucă criza,
cînd Divizia Blindată
o întîmpină... Diviza!

Pe textul:

Transnistria" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Vă somez, herr colonele,
să mă lămuriți de-ndată:
poanta - cu așa \"nivele\"-
cum ieși...denivelată?


Stimă și inspirație! Costel.

Pe textul:

Printre \"agoniști\" (2 epigrame)" de Rodean Stefan-Cornel

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Epigrama ta-i dibace
dar fiindcă-mi ziseși \"Cornel\",
să lăsăm Viagra-n pace
și să discutăm de...miel.

Pe textul:

epigrame 20" de Costel Stancu

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Mă iertați, dom\' colonel,
că direct am întrebat:
- Nu aveați deloc \"nivel\"
nici pe cînd erați soldat?

Pe textul:

Printre \"agoniști\" (2 epigrame)" de Rodean Stefan-Cornel

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Risc a nu vă fi pe plac
dar constat, fără rușine,
că la cîte \"opturi\" fac,
n-au prea fost \"fixate\" bine...!

Pe textul:

Căderea din pom a teoriei lui Darwin" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Pentru moldovenii-frați,
sar, cît ai clipi, la greu:
Dumneavoastră epilați,
de \"fixat\" mă ocup eu.

Pe textul:

Căderea din pom a teoriei lui Darwin" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Sînt păroase, precum vezi,
și așa or să rămînă.
Cum poți să le epilezi
cînd îți lunecă din mînă?

Pe textul:

Căderea din pom a teoriei lui Darwin" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Faină! Dar v-ați întrebat de ce e așa greu sicriul? Păi, să vedeți:

În sicriul cu pricina
- m-am gîndit ca să vă spui -
nu e soacra, bat-o vina,
ci chiar...tinerețea lui.

Respectuos, Costel.

Pe textul:

Ginerică" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
De ce nu avem nici o șansă la Carla Bruni


Carla Bruni, pe dreptate,
fiind femeie mai cu „școale”,
nu vrea capete pătrate,
preferînd…hexagonale.

Pe textul:

Unei soții" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Pledoarie


Dacă Darwin n-a greșit
în expunerile-i vaste,
eu susțin, îndreptățit,
retrocedarea unei coaste.

Pe textul:

În apărarea lui Darwin" de Ion Diviza

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Domnule Diviza, mulțumesc pentru comentariu. Scriu epigrame abia de o lună, nu am încercat pînă atunci, n-am idee de ce. E prea devreme, zic eu, pentru includerea într-o antologie alături de oameni care trudesc de zeci de ani. Dacă voi continua să scriu și epigrame, o să am în vedere sfatul Dvs. pentru edițiile viitoare. Vă doresc inspirație!

Pe textul:

epigrame 7" de Costel Stancu

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Sugerez ca totul să rămînă neschimbat. De ce? AGONIA este un joc în plină desfășurare. Schimbarea regulilor în timpul jocului duce la buimăceală. Jucătorii ajung să se fluiere între ei și, în cele din urmă, să bată arbitrii editori. Jocul se sfîrșește, spectatorii pleacă dezamăgiți, rămîne doar gustul amar al neputinței de a mai îndrepta lucrurile.Unii membri propun schimbări substanțiale de formă și fond. Această, să-i zicem,\"cosmetizare\" forțată a AGONIEI poate provoca plăcerea unora ori indignarea altora. La fel ca și pînă acum. Atunci ce rost are să complicăm regulamentul cu ce ne trece fiecăruia prin cap? Scopul site-ului nu e să bandajeze orgoliile rănite ale unora ci să promoveze literatura de valoare. Cred că ar trebui să ne putem baza unii pe sinceritatea, chiar anonimă, a altora.Frustrările, se vede că sînt, vin din partea celor care-și pun neputința pe seama așa-zisei rele voințe a celorlalți.or, în multe cazuri, e deajuns să-i deschizi pagina, să citești și să vezi că oul nu va scoate niciodatp pui. Păi de unde, dacă n-a avut niciodată sămînță? Ne mulțumiri vor exista indiferent de cîte ri se modifică regulile AGONIEI. Care, Doamne ferește, nu sînt perfecte. Însă nu micile imperfecțiuni fac marile delicii? S-ar putea să greșesc. Obișnuința e a doua natură, nu-i așa?
Am totuși o mică sugestie: fiecare autor să-și menționeze niște minime datr bio-bibliografice. Site-ul are și un scop informativ. Am întîlnit oameni care citesc literatură de pe AGONIA fără să participe activ la viața acesteia. Respectivii oameni vor uneori detalii despre autori, îndeosebi despre cei preferați. Nu înțeleg de ce unii agonauți se sfiesc să arate ceea ce sînt. Doar sîntem pe un site literar,adică între cunoscători, nu la piață!
În ceea ce privește celelalte propuneri de îmbunătățire a Agoniei (revistă, antologii, librărie virtuală, etc...) sînt de acord însutit.
Eu zic să nu ne pripim.
Cu gînduri bune, Costel.

Pe textul:

O întrebare pentru fiecare" de Radu Herinean

Recomandat
0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Îmi plac epigramele tale, le-am tot citit pe Agonia.Felicitări pentru carte. Mă bucur din tot sufletul că reușești să rămîi în rîndul din față al umorului românesc. Nu e puțin lucru, crede-mă. Prietenește, Costel.

Pe textul:

Carte de epigrame - Sorin Olariu" de Sorin Olariu

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Bineînțeles, e pești aurii, nu peștișori aurii. Nici nu îndrăznesc să-ți spun cîtă dreptate ai. Dar e vremea vinului și bărbații se chinuie cu ea. Cu ea, vinul. Poemul tău de la biografie e nemaipomenit. nu crezi că nomadul e de fapt naufragiatul? Știu, o să-mi spui că naufragiatul e un nomad al apei...
Observația ta e atît de discretă că nici nu înțeleg de ce te cheamă Măcelaru. Cu drag mult, Costel.

Pe textul:

între maluri" de Costel Stancu

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Domnule Valeriu Cercel, autodenunțul Dvs. e demn de luat în seamă. Însă meritați felicitat mai ales pentru acuratețea poemului. Cît despre umorul lui, nici nu mai vorbesc...Prima strofă e nemaipomenită; după un început, în aparență, banal- loviți suav decisiv cu versurile; \" de zece zile șade atîrnat/pe undeva, între Pămînt și Lună\". cu gînduri frumoase, Costel

Pe textul:

Sonet de elevator" de Valeriu Cercel

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Mă bucur să citesc această poezie a dumitale,domnișoară.Îmi place cum surprinde copilul care ai rămas, probabil, trecerea timpului prin greierii - ani:\" îmi pare că prindeau viață / și îmbătrîneau odată cu tata\". Și nu pot să mă opresc aici! Imaginii pisicii alăptîndu-și puii i se adaugă acest \" era întinsă toată\", adică lega începutul de sfîrșit, susul de jos, ziua de noapte, etc...Prin trupul ei plin cu lapte asigura continuitate vieții de aici și vieții de dincolo. Mai sînt multe de spus. De exemplu, îți dai seama cîtă candoare e în imaginea celor două caise despre care spui că sînt: \" probabil înfrînte într-un război/cu un vînt ușor de dimineață\"? deși apare aici cuvîntul \"război\" care numai suav nu e...Rememorarea copilăriei pierdute e, cred, un amestec între uimire și dulce suferință.
după acest poem, domnișoară, e cazul să îți treci prenumele înaintea numelui. Acolo e locul lor. că doar se cheamă pre-nume, nu post- nume.
Imaginează-ți o steluță din partea mea. Cu încîntare, Costel.

Pe textul:

amintire din cais" de Vătafu Gabriela Teodora

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
E păcat pentru finalul tulburător al poemului să nu schimbi \"cubică ca...\", prea trage a cacofonie.\"ca\"- ul e lesne de înlocuit cu altceva, limba română fiind generoasă cu poeții săi.

Pe textul:

khamoro și baloane de săpun" de elis ioan

0 suflu
Context
Costel StancuCS
Costel Stancu·
Mulțumesc pentru lectură și corectare, domnule Huluban. Știți, e vremea vinului, vineri seara...Restul se subînțelege. Cu respect.

Pe textul:

..." de Costel Stancu

0 suflu
Context