Psihicul uman...

Psihicul uman sufera, printre altele, si de o disponibilitate spre frumusete. Aidoma unei estetici de rang înalt, pluridimensionale, psihicul se etaleaza si se restrange imprevizibil (cel putin aparent), învingand duritatea luminii prin chinuitoarele-i transformari de cele mai multe ori invizibile. Iar ceea ce pare uneori labilitate, nu e decat potenta de torsionare, cadere înauntru, zbatere între limite proprii mai largi sau mai stramte, realizand ceea ce putem numi metaforic acea stare de graviditate (valabila, dealtfel, pentru tot ceea ce se supune legilor acestui univers) care va da nastere la ceva ce seamana întotddeauna cu ceea ce era înainte, dar este ceva nou, este altceva. Poate ca tocmai acest flux (pe cat posibil, cat mai putin sincopat) al “nasterilor” ofera o mare parte a frumusetii de care vorbeam. Bineinteles, pentru ca oameni suntem, ne învoim si ne obligam ca sensul acestor nasteri sa fie, succesiv, spre pozitiv. Doar spre pozitiv!