***
Te trezesti gol
intr-o cascada insuficienta,
lacrimile pe care le versi
nu satura pamantul...
durerea dezbraca de sentimente,
vezi ca nu esti om,
regret
si neputinta
in
Valurile se agită,
ca si cum ar îmbrățișa o himeră...
Dorința respiră, tulbură pământul,
anotimpurile din trupul nostru lasă urme.
Astăzi te rog să îți lași sufletul liber,
să ne ținem de mână
Balanța trupului
se înclină deseori
către neiertare...
Năluci când gri, când verzi
apar și dispar
în zilele noastre.
Versuri virusate diluează
culorile sufletului
și zâmbetul din
Durerea mea e în carnea ta,
e în pereții pe care îi respiri,
e în singurătatea trăirilor...
E în copilăria verde, plină de spini,
de uitare a chipului pământiu,
de frământări și de
Dacă voi putea vreodată să fiu eu,
oare mă voi recunoaște?
PLumbul tău e templul tău...
Tu-l transformi în fluturi,
Fluturii îi înalți către cer,
Alergi după ei să-i prinzi,
lași și pe alții să
cuvintele sângerează ca un apus,
tinerețea rămâne captivă,
așteptarea e îmbălsămată în fluturi,
gândurile sunt împrumutate din mai multe vise,
literele intră în piele,
cifrele aleargă
Cerul se dezbracă,
își imaginează o rochie portocalie,
copacii vopsesc trupuri în galben,
pământul își potrivește o perucă roz.
Astăzi am aranjat
câteva stele în păr,
am acoperit membrele cu
scuip lumină.
brațele tale reci
sufocă uitarea.
Îmi tăvălesc trupul
locuit de atâtea iubiri...
pielea iluzorie
imită orgasmul
unei primăveri.
te rostogolești în mine
ca o bilă
Plouă cu dor,
peste trupul refugiat...
Miros de frumusețe,
gust de iubire,
freamăt de foc
în după-amiaza ruginie.
Plouă cu jale
peste timpul-copil,
zile împăiate,
ochii bătrâni,
pământ
Gândul acesta,
că mă reîntorc la condei
mă transformă
într-o umbră fără vârstă.
Dorul de cuvânt
se rostogolește
în câmpia uscată,
parcă învelitoarea aceasta
nu-mi mai aparține...
Eu sunt
pe urmele dragostei,
descalț trupul de fragilitate,
țin sentimentele în congelator.
m-am dezbrăcat de mine,
de două ori.
privesc cu melancolie
icoana din colțul camerei,
mă întreb pe unde
în trupul tău se ascund pietre,
mă îndrept către tine, cunosc durerea.
Râd și critic.
Mâinile mele au plâns
atunci când ochii au rămas fără sare.
te aștept.
timpul nu-mi recunoaște
Iarna aceasta grea pentru tine
o simt și eu,
durerea ta, redeschide cartea aceea
în care am ascuns rănile copilăriei.
Știu că mă iubiți și văd cum
primăvara pândește tăcută printre
liniile de
Trec pe aici, scap apa, nisipul din brațe,
las plantele să se joace
poate se rătăcesc, poate se îneacă.
Prea multe figurine cresc,
se agită ca o furtună
și visul obosit imită un motel fără
Soarele mi-a pătruns în coaste,
se joacă de-a v-ați ascunselea!
Primăvara îl caută disperată!
Balaurul cu pijamale roz
înghite timp,
îmbătrânește copilăria,
îmbătrânește
Durere tămâiată cu aduceri-aminte
fugi în altă poveste,
ai greșit episodul.
Secundele tremură ca o gelatină,
săgeți din alte vremuri
dau uneori târcoale
palatului aurit în care
Plouă. Dansez în ploaie...
Apoi vii tu și te prefaci
că vrei să îmi ții o umbrelă.
Dansul ploii e defect sub umbrelă
și nu am timp să te repar pe tine,
cel care ai umbrela...
Dacă mâine va fi
când mă dezbrac
simt cum se dizolvă coperțile.
sunt o carte,
sunt un copac ucis.
gândurile mele,
frunze care mor periodic.
mâinile mele,
un fel de rădăcini înfipte
în sufletul
Cand plang primavara
iubesc trupul si sufletul meu e tacut.
arunc pamant in ochii cerului
si obisnuitul din hainele mele
ascute coasa aceea
care se preface a fi poveste.
Acum douăzeci de ani
am recunoscut sentimentul
de a fi iubit.
Ca un munte, fără picioare,
cu dor de ducă a rămas.
Nu am putut șterge,
cu iarbă verde,
dragostea din buzunar.
M-am infectat cu căldura
7 culori dansează în sufletul meu,
îmi batjocoresc liniștea obișnuită,
desenează sori și copaci,
se joacă de-a ascunselea,
își camuflează râsetele în sentimentele mele.
Trăiesc 7 surori în
Păsări mioape
ce se încred în ceruri,
îmbrățișează albastrul
și vântul le poartă destinul.
Rătăcesc în calcule exacte,
străbat întunericul
și strâng în trupuri
libertatea
frunzele respiră
praful gândurilor,
libertatea de a mângâia cerul
în țarcul acesta uman
e o cafea dulce
peste pânza de lacrimi.
amorțeala trupului,
tulburată de adierea fantasmelor,
se
CM