Si la aceeasi blestemata de rascruce
Nici nu mai stiu sa simt, dar sa mai scriu.
Ma zbat sa raman bun… o fi tarziu?
Si cata bunatate mai pot duce?
Tu, mila… dulce… pacatoasa…
Povara fara rost
Clopotnita jeleste
Ei pleaca toti la pas…
Si plang… si miseleste…
Il mint toti intr-un glas.
Nu stie… doarme-n pace…
L-or pune in mormant
Si nimeni nu va face
Tacutul juramant
Sa-l tina
Lumina de-afara dispare treptat,
Horatiu vorbeste de dragoste trist,
Citeaza poetu-ala mort si uitat
Ce merge calare pe ingeri la Hrist.
Vorbeste Horatiu cu moartea cea rece
Si-o-ntreaba
De ce sunt unii oameni răi?
Ce-i face din căței dulăi?
Am fost eu martor… se-nsera
Și lumea-ntreagă tremura…
Niciunul nu simțeam…
Într-un tăcut și gol tramvai
Un om tăcut… bogat la
Vedea-te-as mort in camera din dos…
Aia…o stii tu… fara geamuri…
Si calul ce te-o trage… rapciogos…
Fugind de langa dric scapat din hamuri.
Sub racla ta din sticla inegrita
Sa-ti…
Lucid intr-o lume confuza,
Sau pur si simplu… defect?
Greseste cine acuza,
Sau cine se crede perfect?
Ma leaga probleme ciudate
Si-ngroasa funia stransa
Pe brate legate la spate
Ce-n suflet
Cum e sa nu stii ca te minti?
Continui sa le faci pe plac…
Dar lumea-n jur se schimba… simti?
Si ei… ei pentru tine… fac?
De ce traiesti in resemnare?
Chiar nu te vezi cat esti de mic?
A, nu…
