Poezie
***
1 min lectură·
Mediu
Îmbătrânesc. Se mută o gară mai aproape
De tâmpla răgușită care-o să doarmă-n tină,
Clepsidra senectuții m-așteaptă să se-adape
Din mine, celui care-i vei deveni străină.
Îmbătrânesc. De mâine voi răsări-n uitare,
O altă calofilă iubire te va-ncinge,
Iar eu, purtat de glie, mă voi topi în mare,
Și nicio cucuvaie, de dor, nu mă va plânge.
Îmbătrânesc. Și lumea în urma mea se-nchide,
Nimic nu-mi va reține căderea în eclipsă.
Îmbătrânesc. Ies șerpii tristeții din firide,
Și-mi pare că o filă, din calendar, e lipsă.
012413
0
Oglinda din odaie îmi deformează chipul
mi-l strănge parcă într-o menghină rapace,
în timp ce din clepsidră se scurge tot nisipul
și mă trezesc în mine singur, ca într-o carapace.
Simt pașii reci ai morții călcâd peste ruine
și-mi aud inima cum bate-n tâmplă,
cum oscilez între pământ și tine
și cum nu pot schimba nimic din ce mi se-ntâmplă.
În urma mea se-nchide-o poartă
începe prima fază din eclipsă,
Ies șerpii din pământuri ca dintr-o lume moartă
Și-observ c-o filă, din calendar, e lipsă.