Cosmin Pincu

Îmbătrânesc. Se mută o gară mai aproape De tâmpla răgușită care-o să doarmă-n tină, Clepsidra senectuții m-așteaptă să se-adape Din mine, celui care-i vei deveni străină.

*** Îmbătrânesc. Se mută o gară mai aproape De tâmpla răgușită care-o să doarmă-n tină, Clepsidra senectuții m-așteaptă să se-adape Din mine, celui care-i vei deveni străină. Îmbătrânesc.

*** Am sa-ți mai scriu din ultima redută, Am sa-ți mai scriu de dincolo de timp, O ultimă poveste, iubita mea pierdută, Și-apoi să beau ninsoare din muntele Olymp. Am să-ți mai scriu o

*** Se pare că, odată, ne vom uni cu ploaia, În stropi de ape-grele vom curge pe de rost, Din colțuri de-ntuneric va putrezi văpaia Iubirii, conjugate acum, la timpul ”fost”. Se pare că,

*** E-atâta iarnă în cuvinte Și depărtare cât cuprinde, E-atâta ”noi” în mine însumi, Și tu renaști mereu din plânsu-mi, Ca un Isus purtat în slavă Te întrupezi fără zăbavă. Și, ochi

*** Mi-e frică să mai cad în absolut, Ca-ntr-o dilemă veche, generală, Să beau din ploaia-n care te-ai lăut În primii ani când ne duceam la școală. Mi-e frică de-o secundă făr’