Poezie
Realitate
2 min lectură·
Mediu
Realitate
“Să fug cât mai pot”,
Îmi auzii gândul cum se certa cu sine.
Hm ! Ce prostie să fugi în ziua de azi.
Și chiar de ai avea spre ce să fugi,
Parcă, tot liniștea e mai aproape.
“Și totuși, sângele e mai roșu când fugi”,
Simții cum bătu inima spre mine.
Nu putui să o contrazic aici,
În fond, n-am fost niciodată inimă.
Sau... poate că... Nu, categoric nu !
Am încercat să fiu odată o bătaie de inimă,
Dar inimă niciodată n-am fost.
“Hai, fugi ! că o să ne prindă ploaia”.
Dar ce caută ploaia aici ?
Și, mă rog, de ce nu mai am buzele uscate ?
M-oi fi oprit, cumva, din nemișcare
Să-mi odihnesc inima între două bătăi ?
Sau, poate că... poate că, totuși, fuga nu e așa departe.
Mă așteaptă și eu stau, aici, cu ochii ăștia albaștri.
Hai că asta-i bună ! Mi s-au albăstrit ochii ?
Și nici nu m-am uitat prea mult la mare.
Să fie,oare, de la mâna asta albă care mi s-a lipit de frunte?
Nu se poate ! Cred că iar am răcit,
Mi-am uitat sufletul acasă și, uite, acum chiar mi-e frig.
Să fug cât mai pot.
001453
0