Poezie
Descatusare
1 min lectură·
Mediu
Descătușare
Eram șir de lungi minute
Când nu învățasem al tău nume,
O lume și noi doi departe.
Ce mai goi și ce mai lume !
Și istovit să-mi caut învelișul
M-am așezat pe piatra ta.
Era soare ? Era noapte ? Eram gol ?
Era un soare gol ce se-nopta.
Am stat așa fără s-aud
Puțin peste o eternitate,
Până când norii m-anunțară
Că ploile tale nu mai sunt atât de coapte
Încercam să-mi ridic fruntea
De pe sânul tău, din ce în ce mai mut,
Dar lung și fără alb de ghiocei
Tu mă țineai în loc, să te ascult.
Apoi, imi dădură ochii
Ca la cățeii mici, de-atâta somn.
Ce urlete aveam în mine, când am văzut
Că mai făcut un om ne-om.
Te-aș fi iertat și azi ca ieri.
Merita să-ncerc a nouăzeci și noua oară,
De n-aș fi devenit alergic
La pielea ta cu miros de toamnă.
Așa că lasă-mi inima să curgă,
Azi, când pe-al meu gust nu ești stăpână
Să simt ce dulce-i libertatea
Primăverii ce-a să vină.
001.469
0