Te nasti...,
Si-ncepi sa cunosti drama,
Te uiti...,
Si vezi ca plange mama,
Te-ntrebi...,
De ce sufera ea,
Dar simti...,
Ca nu ai ce-mbraca.
Continui...,
Din nou, lupta cu
O floare, ofilita, am intalnit in cale.
Pacat ca trece vremea, si moare biata floare.
Dovada vie este, ca toate trec incet,
Si vine-odata vremea sa pui mana pe piept.
Se duse bietul Ralu, se
Striga-ntruna, far’oprire
Ca nu-i bine, ca-i mahnire.
Ar stii ea ce o sa iasa,
Daca va fi cea aleasa.
O s-o ducem si mai bine,
Sa o credem pe cuvant,
De nu ea, chiar n-are cine,
Sa ne mai
Are, omul, mari dileme...
Deși, a citit Voltaire,
Nu mai gășește soluții,
La jocuri tip Solitaire.
Nu vede poporu-n zdrențe,
Nu vede că lumea moare,
El își dă mereu pasențe,
La Parlament... pe
Cauti mereu raspunsuri la tot ce te apasa,
Cauti mereu solutii la tot ce e problema,
Dar ai, cateodata, asa, cate-o angoasa,
C-apare unul, iute, si te scoate din schema.
Acum, ca stii raspunsul,
Spun unii că-i o povară,
Alții spun că-i necesară,
Dar vă spun povestea iară,
Doar așa, ca într-o doară:
A-nceput ca… secretară,
Și... ca o damă de seară...
Apoi, a urcat în treaptă,
Și-a
AH, Ce crudă-i realitatea,
AH, Și ce blestem ciudat,
AH, Să vezi, tu, că dreptatea,
Te-a lasat și a plecat!
Cred că vina e a noastră...
Numai noi suntem in stare...
Căci o floare pusă-n
E noapte, e-ntuneric, e negura de seară.
Dar ea, ruina, crudă, se năruiește-afară.
O licărire scurtă, apare dintr-odată,
O rază de lumină, încearcă să străbată,
Nenorocitul ăsta nu vrea ca să
Iubita mea, prințesă a codrului verde,
Privește alcoolul din noi cum se pierde.
E nor și e jale... și picură ploi,
Iar sticlele-s goale. Ce jale-i pe noi!
Ajutorul social încă n-a
