Poezie

Un dezastru natural

2 min lectură·24 aprilie 2007

Mediu

Din imensa atmosferă ce doar mintea o măsoară,

Zgomotos se-aude o flamă ce din ceruri se coboară;

Când spre dreapta când spre stânga, printre norii plini de ploaie,

Întâlnind muntele-n cale după forma lui se-ndoaie.

Cine este această flamă? Și ce vești ne poate aduce?

Este fulgerul ce-ndeamnă, trăsnetul să ne apuce,

Dar muntele nu îl lasă, în adâncuri îl aruncă,

Într-o grotă fără forme, de ape săpată-n stâncă.

Drumul său lasă în urmă, pulbere neagră de fum

Și un trăsnet fără milă, transformând totul în scrum.

Un dezastru fără margini, norii spulberați de vânt

Provoacă o vijelie, culcă totul la pământ.

Scurmă rocile și stânca, le aruncă peste deal,

Și urnește o mocirlă ce se scurge în aval.

Tot ce-n cale întâlnește, toacă, macină mărunt,

În fața ta ce apare? Numai apă și pământ!

Mă aplec c-o rugăciune: Doamne….. Cu ce ți-am greșit?

Mi-ai luat părinții, casa, toate mi le-ai mistuit !

Acum… Ia mă și pe mine, n-are rost să mai trăiesc,

Nu am lacrimi pe sub gene, nici pe cine să jelesc.

Vântul se mai potolește, iar puhoaiele se scurg,

Peste tot șiroi de lacrimi…. Doar o rază spre amurg

Mai plutește printre norii, de povară descărcați,

Ce-și urmează a lor cale, noi…… Rămânem disperați,

Cu speranța ce ne spune: „Viața-și are drumul său”,

S-o trăiești cum ți-e sorocul și cu bine și cu rău.

De ești vrednic, vei fi tare, vei învinge orice greu,

Dumnezeu?...E unul singur, el ne judecă mereu.

Corneliu

001.270

corneliu zegrean. “Un dezastru natural.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/poezie/243177/un-dezastru-natural

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.