Poezie
Iubita mea te mai aștept
2 min lectură·
Mediu
Iubita mea o știi demult,
Cât vreau o vorbă să-ți ascult,
De mângăiere și alin,
Să-ndepărteze atâta chin,
Ce mă păzește peste tot
De-atâta dor nici că mai pot,
Puterile să-mi țin.
Nu mă lăsa ”rătăcitor”
Să pribegesc fără amor,
Fă-mă luceafăr străveziu,
O stea, să strălucesc pe viu,
Mai dă-mi iubirea înapoi
Și amintirea din “zăvoi”,
Că mâine-i . . prea târziu.
Nu-ți vinde “duhul” prea ușor,
Unui “cretin“ și impostor,
Ce-i drept, un alt “soi,”dar parșiv,
Ce se dă mare detectiv,
Dar care-i mic în tot ce vrei
Mai altfel ca niște mișei,
Din fire”agresiv”.
Iubirea mea, dacă nu-ți plac,
Spune-mi cum vrei așa-m să fac,
Mă voi retrage-ncetișor,
Ca doina veche din folclor,
In codru dulce de stejar,
Să uit de toate, de amar
Și-apoi…și-apoi să mor.
Când amintirea din trecut,
Te va-ndemna la un sărut
Să strângi în brațe un “bibelou”,
S-auzi prin vis al meu ecou,
Ce te-a chemat de-atâtea ori,
La “școala” cu grădini și flori,
Acolo pe. . .” platou”.
Să vezi în el sclipirea mea,
In suflet să-mi simți dragostea
Iar dorul să-ți fie părtaș,
Măcar o zi-n al tău lăcaș,
Așa cum mie mi-a fost dat
Să sufăr ani, înlăcrimat,
Mai rău ca un \"ocnaș”.
Iubita mea nu-i un blestem,
Ci o chemare,un îndemn
Să faci așa cum o dorești,
Cu vorbe reci mă copleșești,
Spune-mi odată, că-i târziu,
In ochii tăi sunt un \"pustiu\",
Acolo, în . . . “Dudești”.-
Mă voi retrage-ndurerat,
Din drumul strâmb și blestemat,
Cu ochii plin de duioșie
Și inima-mi arzând ”făclie”.
Iți jur pe sfânta “Născătoare,”
Nicicând să nu-ți mai ies în cale,
Iubita mea... “Mărie”.
002.036
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- corneliu zegrean
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 272
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 56
- Actualizat
Cum sa citezi
corneliu zegrean. “Iubita mea te mai aștept.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/poezie/240959/iubita-mea-te-mai-asteptComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
