Poezie
An ce vii ce-o să ne-aduci? (după: „Anul 1855” de V. Alecsandri)
3 min lectură·
Mediu
După anii grei de criză, cu potop și vijelie,
Ce-au trecut de-a lung și-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aștept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe și cât mai puține cruci.
Din adânca veșnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morții lente și cu multă nepăsare
Ne sfidezi și nu ții seama de-ale noastre rugăminți?
Te-aș dori loial și prieten, nu făptaș numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinți.
Ei așteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta și-o doresc mai tare,
Vorbe goale și minciuna prea ne bântuie pe toți.
Poate vii cu legi mai aspre și cu minți mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia și să mai scăpăm de hoți.
Dar… Oricare-ți este gândul, bucuroși te așteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai și-o viață demnă, între nații pe pământ.
Chiar de unii au veninul și ne-proașcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.
De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăiește de milenii pe meleaguri strămoșești,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu brațul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem și din ramuri românești.
Corneliu 20.08.2008
Anul 1855
Dup’atâți răi secoli negri de dureri, de vijelie
Ce-au trecut fără’ncetare peste biata Românie,
Tu an nou ce ne vestești?
Vii s’aduci patriei mele, ca o dreaptă răsplătire,
Pace, glorie, putere, libertate, fericire,
Îndurările cerești?
Din noianul veșniciei ești tu sol de mângâiere?
Trebuie ca semn de moarte sau ca semn de înviere
Să te blestem, să te-admir?
Ești amic, sau tu faci parte din cumpliții ani de rele
Ce-au depus în a lor treacăt peste fruntea țării mele
O corona de martiri?
Ori ce-a fi a ta menire, voi găsi poporul tare
Înfruntând lovirea soartei cu-o puternică răbdare
Și cu suflet de Român;
Căci Românul e întocmai precum stâncile mărețe
Care’n valurile mării furtunate și semețe
Neclintite’n veci rămân.
Pe aceste mândre țărmuri santinelă ‘naintată,
Neamul nostru fără sprijin, în veghere necurmată
Stă pe loc la postul său.
El de douăzeci de secoli a trecut prin mii de lupte,
Dar acum i-a căzut brațul, i-au căzut armele rupte…
O, puternic Dumnezeu!
Sunt destule atâtea chinuri! Adă ziua mult dorită,
Zi de pace, de tărie și de glorie iubită
Pentru acest sărman popor,
Pentr’o nație creștină care poartă-un mare nume
Și în sufletu-i presimte că-i chemat în astă lume
La un falnic viitor.
Fă ca anul care vine să aducă-un mândru soare
Să deschidă-o cale nouă de mari fapte roditoare
Pentru neamul românesc,
Căci el are din vechime o menire strălucită;
El a fost și vrea să fie santinelă neclintită
Pe pământul strămoșesc.
R. Literară, Iași 1855 V. Alecsandri
001.523
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- corneliu zegrean
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 529
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 69
- Actualizat
Cum sa citezi
corneliu zegrean. “An ce vii ce-o să ne-aduci? (după: „Anul 1855” de V. Alecsandri).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/poezie/1799297/an-ce-vii-ce-o-sa-ne-aduci-dupa-anul-1855-de-v-alecsandriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.