Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Odă… Eroilor neamului

Omagiu celor ce s-au jertfit pentru neam și țară

2 min lectură·
Mediu
„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor urmașii, să lase-un jurământ:
Decât umili în lanțuri, mai bine… În mormânt”
Corneliu
Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Oarba, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. «O… Dulce Românie!»
Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.
La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,
De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Înfrânt-au cu credință, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,
Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Așa cum am jurat, prin fapte și prin glorii,
Să ducem mai departe făclia veșnic vie,
Aprinsă de milenii și scrisă-n “Liturghie”.
Și… veșnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».
Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia?
O, Doamne… Fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare!
«Tu! Taină a Providenței! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.
Istoria ne-e “mamă” și munții ne sunt “tați”,
Iar Mureșul si Oltul ne vor rămâne frați.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăiește, prosperă-n LIBERTATE.-
De ziua Eroilor neamului
Corneliu 05.06.2008
0120.368
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
310
Citire
2 min
Versuri
43
Actualizat

Cum sa citezi

corneliu zegrean. “Odă… Eroilor neamului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/poezie/1786322/oda-eroilor-neamului

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-tomescuNTnicolae tomescu
Eram nerăbdător să vă reîntâlnesc pe \"Agonia\" cu o poezie patriotică, de suflet, așa cum a fost \"Moartea lui Gheorghe\"
Este bine că ați postat această \"Odă\" tocmai astăzi, de \"Ispas\" când Domnul S-a ridicat la cer și serbăm ziua Eroilor neamului.Vă aduceți astfel contribuția la educarea celor tineri(câți dintre ei vor fi citind textul).
Îmi permit să fac și două observații:
1- Oare numai cei ce au luptat la Oarba, Someș și Carei sunt eroi? În 1-2 versuri puteau fi amintiți și cei de la Odesa, Cotul Donului etc.
2-Liturghia nu este o scriere ci o rememorare a Cinei Celei De Taină din Joia Mare la care participă numai creștinii. ( \"Cei chemați ieșiți\")
0