Poezie
Omagiul meu... Tată
Un omagiu tatălui mei drag
1 min lectură·
Mediu
Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte,
Când ai plecat pe drumul ce-l fără căpătâi,
Cu plecăciunea sacră eu ți-am rostit în șoapte:
- Mi-ai fost stindardul vieții și-așa... O să-mi rămâi.
Mi-ai fost, viața-ntreagă, o stea strălucitoare,
Un idol printre oameni, un Tată și-un ecou,
Îndemnul la iubire, petale dintr-o floare,
Exemplul dăruirii, în toate... Un erou.
Bagheta Ta ce-i vie și astăzi mai străluce,
De-a pururi va rămâne și pentru cei ce vin,
Cât vor trăi pe Terra, apoi când se vor duce
Te vor cinsti urmașii, sunt sigur, pe deplin.
Învățătura-ți sacră, ce-i sevă pentru mine,
Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,
Să ne cinstească neamul, așa cum se cuvine,
Un nume de legendă. Eroi au fost și... sunt.
Omagiu-i o șuviță din meritele tale.
Un chip sau o statuie? Și astea-s prea puțin.
Ce pot? Să-ți scriu ca amintire acest poem de jale,
Iar la mormântu-ți veșnic, mereu o să mă închin.
Și-o lacrimă fierbinte, o las să-ți ude crinii,
Ce stau mereu de veghe, pe-acest mormânt pribeag,
Să-ți liniștească somnul, o să înlătur spinii,
Fie-ți mormântul sacru, Părintele meu... Drag...
Corneliu
003632
0