Poezie

Omagiul meu... Tată

Un omagiu tatălui mei drag

1 min lectură·8 august 2009

Mediu

Doar vocea Ta pierdută a delirat în noapte,

Când ai plecat pe drumul ce-l fără căpătâi,

Cu plecăciunea sacră eu ți-am rostit în șoapte:

- Mi-ai fost stindardul vieții și-așa... O să-mi rămâi.

Mi-ai fost, viața-ntreagă, o stea strălucitoare,

Un idol printre oameni, un Tată și-un ecou,

Îndemnul la iubire, petale dintr-o floare,

Exemplul dăruirii, în toate... Un erou.

Bagheta Ta ce-i vie și astăzi mai străluce,

De-a pururi va rămâne și pentru cei ce vin,

Cât vor trăi pe Terra, apoi când se vor duce

Te vor cinsti urmașii, sunt sigur, pe deplin.

Învățătura-ți sacră, ce-i sevă pentru mine,

Recunoscută-aievea, ca tot ce este sfânt,

Să ne cinstească neamul, așa cum se cuvine,

Un nume de legendă. Eroi au fost și... sunt.

Omagiu-i o șuviță din meritele tale.

Un chip sau o statuie? Și astea-s prea puțin.

Ce pot? Să-ți scriu ca amintire acest poem de jale,

Iar la mormântu-ți veșnic, mereu o să mă închin.

Și-o lacrimă fierbinte, o las să-ți ude crinii,

Ce stau mereu de veghe, pe-acest mormânt pribeag,

Să-ți liniștească somnul, o să înlătur spinii,

Fie-ți mormântul sacru, Părintele meu... Drag...

Corneliu

003.656

corneliu zegrean. “Omagiul meu... Tată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-zegrean/poezie/13900718/omagiul-meu-tata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.