vara ca un mit

Urcam fără grabă faleza. O liniște blîndă, răcorită ușor de briză. Iarba deja uscată, de un galben murdar se întorcea în culoarea pămîntului. cicoare și maci în iarba prăfuită – faleza înaltă I-am zărit pe acoperiș. Un număr indecis. Vreo cinci-șase. Stăteau. Ca și olanele. Decolorați și resemnați ca și ele. Arși de soare. Vizitați de adierea dinspre mare. Doar ea lucea în apropiere. Sfidînd ariditatea. tăcerea mării – sticlește doar sub soare clipocind la țărm Priveau parcă halucinați de un miraj spre apă. Timpul s-a oprit. Totul era vechi – dintotdeauna. Marele Proiectant îi așezase unde le era locul. La fel de minerali ca olanele. sus pe cornișă pescăruși nemișcați – casa cu olane Am coborît apoi și-am mers îndelung prin apă. Cu tălpile goale prin valurile ce spălau plaja. Plescăind parcă deprins cu o anume voluptate contemplativă. Cu bucuria trupului prins în reverie. gleznele goale-n valul risipit pe nisip – gusturi de-mbogățit Plaja aglomerată – rămasă în urmă. Sunete stinse mai pluteau în derivă pe undele vîntului. Și valul își rostea fermitatea la întîlnirea mirată cu țărmul. rumoarea plajei despletită de briză – basul valului