La judecata de apoi

De la o vreme mă-ntreb dacă nu cumva la Judecata de Apoi Dumnezeu va fi doar bătrînel malițios care, travestit în Moș Crăciun, pune noolor sosiți întrebarea stereotipă: - Spune-mi, te rog, versul după care ți-ai călăuzit viața. Și, cum, aprope sigur, cei mai mulți rămîn stupefiați de o asemenea neașteptată preferință și nu scot un cuvînt, profund dezamăgit și milostiv, Domnul îi sictirește divin: - Marș înapoi pe pamînt! La următoarea înfățișarea sa vii cu poezia învățată. Și, pentru că nu sînt fără nici un dumnezeu, m-am bucurat nespus cînd, cu multă vreme-n urmă, o poetă, Anais Nersesian, mi-a dăruit aceste providențiale versuri: „Robită ispitelor mele pun lauri de lacrimi pe fruntea uscatelor stele.” Mi s-a părut o condensată definiție lirică a prestației existențiale în lumea sublunară. O descătușare a energiei pasionale, care, odată cu gloria de a iubi fără măsură, își cucerește binemeritata pedeapsă a lacrimii. Și poate mărturisi cu mîna pe inimă, la fel cu Blaga, la judecata de pe urmă: \"Am ispășit cu suferinți - o mie. Am ispășit cu cite-o bucurie.\" Distante, intangibile, geroase, stelele strălucesc suveran pe firmamentul moralității, așteptînd cu nedisimulată aroganță omagiul nostru. Din înălțimea incoruptibilității lor ne veghează și ne călăuzesc viețile “robite ispitelor” de jos, pămîntene. Tentații nedemn-păcătoase, seve ale aventurii, ale încercărilor și căutărilor, ispitele sînt totuși substanța vieților noastre. Și dacă, într-o perspectivă defetistă, toată strădania noastră pare a fi compromisă, grevată unui potop de lacrimi penitente, plîngîndu-ne starea de neputință și neajutorare, într-o alta, eroic recuperatoare, ea își regăsește doar astfel rostul revigorarînd și împrospătînd, revitalizînd stelele pîndite de uscăciune, de sterilitate și veștejire. Laurii înlăcrimați nu onorează însă doar virtutea stelelor, ci sînt de-a dreptul nutritivi, tonifianți (“hrănesc cu ea – cu lacrima, spune tot Blaga – nu știu ce firavă stea”), le salvează de o gloriolă neînduplecată și anemică – inumană. Și le umanizează prin aportul de energie vitală al îndrăznelilor umane. Le readuc sîngele-n obraji. Le îmbujorează – le rușinează și le însănătoșesc. Știu că Dumnezeu e milos și, dacă aceste versuri nu-i vor fi pe plac, îmi va îngădui să caut altele pentru o altă viață.