Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

La judecata de apoi

2 min lectură·
Mediu
De la o vreme mă-ntreb dacă nu cumva la Judecata de Apoi Dumnezeu va fi doar bătrînel malițios care, travestit în Moș Crăciun, pune noolor sosiți întrebarea stereotipă: - Spune-mi, te rog, versul după care ți-ai călăuzit viața. Și, cum, aprope sigur, cei mai mulți rămîn stupefiați de o asemenea neașteptată preferință și nu scot un cuvînt, profund dezamăgit și milostiv, Domnul îi sictirește divin: - Marș înapoi pe pamînt! La următoarea înfățișarea sa vii cu poezia învățată. Și, pentru că nu sînt fără nici un dumnezeu, m-am bucurat nespus cînd, cu multă vreme-n urmă, o poetă, Anais Nersesian, mi-a dăruit aceste providențiale versuri: „Robită ispitelor mele pun lauri de lacrimi pe fruntea uscatelor stele.” Mi s-a părut o condensată definiție lirică a prestației existențiale în lumea sublunară. O descătușare a energiei pasionale, care, odată cu gloria de a iubi fără măsură, își cucerește binemeritata pedeapsă a lacrimii. Și poate mărturisi cu mîna pe inimă, la fel cu Blaga, la judecata de pe urmă: \"Am ispășit cu suferinți - o mie. Am ispășit cu cite-o bucurie.\" Distante, intangibile, geroase, stelele strălucesc suveran pe firmamentul moralității, așteptînd cu nedisimulată aroganță omagiul nostru. Din înălțimea incoruptibilității lor ne veghează și ne călăuzesc viețile “robite ispitelor” de jos, pămîntene. Tentații nedemn-păcătoase, seve ale aventurii, ale încercărilor și căutărilor, ispitele sînt totuși substanța vieților noastre. Și dacă, într-o perspectivă defetistă, toată strădania noastră pare a fi compromisă, grevată unui potop de lacrimi penitente, plîngîndu-ne starea de neputință și neajutorare, într-o alta, eroic recuperatoare, ea își regăsește doar astfel rostul revigorarînd și împrospătînd, revitalizînd stelele pîndite de uscăciune, de sterilitate și veștejire. Laurii înlăcrimați nu onorează însă doar virtutea stelelor, ci sînt de-a dreptul nutritivi, tonifianți (“hrănesc cu ea – cu lacrima, spune tot Blaga – nu știu ce firavă stea”), le salvează de o gloriolă neînduplecată și anemică – inumană. Și le umanizează prin aportul de energie vitală al îndrăznelilor umane. Le readuc sîngele-n obraji. Le îmbujorează – le rușinează și le însănătoșesc. Știu că Dumnezeu e milos și, dacă aceste versuri nu-i vor fi pe plac, îmi va îngădui să caut altele pentru o altă viață.
034.315
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
353
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Corneliu Traian Atanasiu. “La judecata de apoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/corneliu-traian-atanasiu/eseu/121782/la-judecata-de-apoi

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@elia-davidEDElia David
Mi-a placut acest eseu - nu ma pricep la comentarii pe text si nici nu o sa reusesc vreodata sa plec de langa vreunul cu certitudinea ca l-am inteles in intregime. Dar nu imi e chiar straina ideea \"ispitei\" si a \"poeziei\" care, in viziunea, desigur, a poetului, o innobileaza.:) Personal, nu vad stelele \"inzdravenindu-se\" cu ajutorul fapturilor aflate in pragul sinuciderii spirituale, dupa cum nici pe Dumnezeu nu-l vad deschizand portile Raiului celor ce tocmai si-au terminat de infulecat marul... Dulci si amagitoare sevele poeziei... Sublima pana la varsare de lacrimi aceasta robie - (dureros d) adevarat...
Un punct de vedere, ce nu ma impiedica totusi sa apreciez textul de mai sus ca avand, printre atatea altele de aici, o valoare...literara.:)
0
Ai dreptate, Elia, poeții, lăsîndu-se duși în robie, cam au năravul de a canoniza păcatele. Și Dumnezeu ne va retrimite mereu la munca de jos, pentru a savărși din nou acele sublime păcate împreună cu acele mirabile făpturi \"cu mijloace de păcătoase-sfinte fete\". La umbra altor și tot altor versuri. Bucuria noastră este, sper, și desfătarea lui. Și, nu mi-ar sta bine dacă în chestiuni delicate n-aș argumenta liric, maestrul meu crede că totuși:

\"Din fumul ce iese
cerul se țese.\"

Tot el, Blaga, spune si mai tranșant:

\"Regretul lui Origen. - Origen s-a castrat din fanatism religios. Se spune că pe urmă ar fi regretat. Motivul acestui regret nu poate fi decît unul singur: Origen trebuie să fi băgat de seamă că, pe urma mutilării, însăși impetuozitatea fanatismului său religios a suferit o diminuare. Origen a încercat tragedia spiritului care evită să înțeleagă că sevele ce exaltă corpul au darul de a exalta și spiritul.\"
0
@elia-davidEDElia David
\"Sevele ce exalta corpul antreneza si spiritul\" - oare asa se apropie de Dumnezeu sfintii, cei goi de sine, singurii despre al caror \"spirit\" am putea vorbi? Spiritul lui Blaga? Poezie... Nu Duh Sfant, care locuieste, cand il gaseste \"liber\"!, templul uman (a cioparti acest templu..., dar nici nu vreau sa ma gandesc). Toate ereziile se nasc dintr-o mare confuzie si dintr-o si mai mare vanitate. Ca sa nu mai spun de acea falsa \"impetuozitate\" ce isi merita pe deplin numele de fanatism. Fata ascunsa a \"freneziei\" , a bucuriei de a trai, este...placerea - de orice fel...(Mai ales cea intelectuala, care indreptateste actul, zicem noi, \"creator\") Retezarea placerii, fara a avea exercitiul existentei fara nici o placere, duce, inevitabil, la criza... Din care, singur, nimeni nu ar putea iesi, bazandu-se, cum o si dovedeste exemplul, pe \"spiritul\" sau... O parere, din pacate, la cald...:)
0