Noua stație spațială a Terrei era deja gata și putea deveni operațională începând din acea zi.
La realizarea ei lucraseră timp de cinci ani mai multe grupuri de astronauți, preluând „ștafeta”, la
Se presupune că ar fi posibil să existe mai multe metode științifice prin care s-ar putea reînvia dinozaurii. Una dintre ele ar fi clonarea. Dar oare cine și-ar putea închipui vreodată că ar putea
Oh, voi, oameni însetați
De a focului putere
De pustiuri și tăcere,
Încetați, voi, încetați!
Ori văzând cum lumea piere
Pentru voi e o plăcere?!
Vreți să treceți în neființă
A omului
Era în plină toamnă, pe la mijlocul lunii octombrie. Afară se înnoptase deja, fiindcă ziua scăzuse simțitor, cedând teren „rivalei” sale, noaptea.
Întregul oraș Craiova, cuprins de liniște și
ploi şi răcoare
primăvară şi toamnă -
ca două surori
lumină multă -
la solstițiul de vară
ziua mai lungă
întuneric mult -
la solstițiul de iarnă
ziua mai scurtă
iarna geroasă -
pe
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o
O nouă zi își anunța timid începutul. O zi ca oricare alta, care nu aducea nimic deosebit, ori spectaculos, prin simpla ei sosire. Erau, ca de obicei, doar razele soarelui, care alungau întunericul
poeți respirând
la cenaclul literar
prin poezie
o creatură
mereu în retragere –
racul pe plajă
pe plajă-n nisip
în urma refluxului –
stele de mare
după furtună –
printre
***
Cândva, într-un viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat...
De mai bine de câteva secole, civilizația umană, care până atunci se răspândise aproape prin toate colțurile Universului,
Se făcea că era în anul 2112. Nava spațială staționa nestingherită la locul ei de pornire, pe rampa de lansare, așteptând să înceapă numărătoarea inversă. Eu făceam parte din echipajul navei, iar
31 decembrie. O zi de iarnă, ultima a anului, după care începea un nou an. Pentru majoritatea oamenilor de pe Terra era o zi de sărbătoare, ca și precedentele, cât și cele câteva următoare, din noul
16. Țara mea – poem diamant
Aceasta-i
patria mea,
cu munți semeți,
ape limpezi și adânci,
păduri străvechi cu copaci înalți,
câmpii întinse și bogate,
dealuri, râuri, Dunărea...
Aici este
capitolul 6
Iar gândul îl purtă înapoi, în timp, la orfelinatul în care crescuse, împreună cu motanul său; Moţ îl botezase. Pentru că, încă de când îl găsise, mic şi speriat, i se păruse că avea
teiul înflorit –
zumzetul albinelor
până acasă
Calea Lactee
galaxia spirală –
viață în stele
în Aprilie
stând cu fața la soare –
o narcisă
copilul scriind
numărul 2 pe caiet –
Cosmosul dintr-o privire
E-o întreagă amăgire;
Căci tu crezi c-ai văzut tot,
Deși n-ai privit deloc.
Cosmosul crezi că-l cunoști, dar iată
Pe scurt ceea ce ști: o nimica toată!
Se ivesc
capitolele 1-5
Capitolul 1.
***
Îngândurat, tânărul profesor părăsi apartamentul în care locuia de câţiva ani. Închise bine uşa cu cheia, apoi coborî treptele, spre ieşire. Salută scurt,
1. Universul - poem diamant
Universul
este tot
ceea ce există:
stele, planete, comete, meteoriţi...
şi noi, pe planeta Terra
cu galaxia Calea Lactee
facem parte din
misteriosul infinit
Orologiul bătrân
ticăie neîncetat
împrăştiind secundele
în neant.
Timpul hoinar
zburdă dintotdeauna
spre nicăieri
prin veşnicie.
Dar după o vreme
chiar şi
orologiul
cel bătrân
a