Poezie
Mătușa Tamara
2 min lectură·
Mediu
Știi tu,oare
ce poate să fie
nouă ani în cuibarul de sus ?!
-colivie și păsări ce vin
ca să-și afle alin
într-un zmeu de hârtie
Știi tu ?
Era prin cincizeci și ceva
vânt zapciu ,
Bărăgan
cu scaieți
atârnând la urechi...
cu salcâmi lăfăind
peste țărmuri de baltă
și arsuri de țărână la talpă
aruncare de suliți
pe prispă,la geam....
și cuptorul cu abur de mâine
cu miros rumenit
care naște din pâine...
și cu eu ce creșteam
și doream....
cu dorințe creșteam
neștiutul aflam...
Către seară
când lumina se-ntinde
să moară
ușoară ,
de vară ,
zuruie surd
și mă strânge
de piept
un ecou de fanfară.
Cu șenila de plumb ,
braț întins ,
clonț de fier-
un convoi secerând drum de țară
-văd cum verdele crud
se jelește sub talpă
și prezentul absurd
cum mă sfâșie parcă;
Mătușa Tamara-
așa-i ziceau în război...
defila nemilosul convoi.
Uite-o, pleacă ,
scuipă piatră în urma-i
pe suflet,pe vatră...
Mătușa Tamara-
de atuncea mă bântuie seara
Cine asta mai poate să știe ?
eram doar un copil
cu un zmeu de hârtie;
m-am trezit anotimp
dintr-o lipsă de timp
amuțit sub șenila de fier cenușie
Cine oare mai știe ?!
002007
0