Atac la ecuație -I-

Atac la ecuație -I- Lui Gorun Manolescu și lui Nicolae Florean Pinte Într-un eseu publicat pe www agonia.ro dar și în revista Noema, editată de Comitetul Român de Istoria și Filozofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, întitulat ,, Cum văd eu postmodernismul,, am pus sub semnul întrebării valoarea matematicii ca și instrument științific al cunoașterii viitoare. Acesta, datorită armoniei simbolistice pe care s-a construit întreaga gândire prin matematică, până în prezent. Prin poziția de ,,resituare,, propusă în eseu, cea pe care o va ocupa în viitor un observator al realității, se va dovedi ca nu sunt suficiente avantajele matematicii, ca și instrument al gândirii științifice. Încerc mai jos să dezvolt și să explicitez din punct de vedere filozofic această poziție. Mai întâi voi discuta despre ecuație ca și metodă folosită pentru cunoaștere, urmând a discuta despre funcție și apoi despre alte categorii matematice importante. A. Conceptul de ecuație are două sensuri imediate: - despre egalul cu sine - despre egalul cu altceva Egalul cu sine, x=x, este redundant și nu permite o extensie spre exteriorul conturului cunoscut, dat și delimitat de condițiile prin care s-a ajuns logic la ecuație. Egalul cu altceva, x=y, este din capul locului discutabil pentru că egalul cu altceva nu poate fi decât ceea ce este o alăturare, o comparație. B. Ce este în fond ecuația ? Pentru înțelegere, cel mai simplu este să alăturăm ecuaței ideea și imaginea cercului, pentru că din punct de vedere filozofic cercul, și prin dezvoltare sfera, au toate atributele ecuației. Atributele principale ale ecuației (cerc) sunt : - simetrie - plecare și întoarcere - centru și margini - contur - reciprocitatea părților - închidere - sens de alocare - transfer prin proiecții sau prin simetrie Desigur, fiecare atribut poate fi dezvoltat și privit ca și o categorie de gândire aparte. Aceste calități ale ecuaței au adus prin valoarea lor incontestabilă mari servicii dezvoltării științei, dar cele mai interesante atribute nu sunt acestea ci altele două, mai ascunse, mai adânci și mai perverse. Este vorba de : I. Frumusețe II. Promisiune Cele mai inacceptabile si contestabile atribute – proprietăți ale ecuației, din punctul de vedere al pozitiei resituarii, sunt frumusețea și promisiunea. I. Atributul frumuseții închide privirea cunoașterii. Pentru că frumusețea nu are acceptul generalului, niciodată teza pentru frumusețe nu este în concordanță cu realitatea. Ca urmare, prin folosirea frumuseții ecuației, prin dorința de frumusete a acesteia, se simplifică sau se ascund : - nuanțele - extensiile - discontinuitățile - surprizele - discordanțele - ruperile - sincopele - imposibilitățile - lipsa logicii - dizarmonia și multe alte drumuri ce duc spre urât( sau spre real). Nici frumosul și nici urâtul nu pot fi atribute acceptabile ale ecuației ci mai degrabă atributul obișnuitului, cel care nu exclude dar nici nu garantează prezența celor două extreme. Urâtul impune în mod natural căutarea frumosului. De aceea găsirea ecuației însemnă un capăt gnoseologic. Frumosul este însă găsirea și acceptul abandonului la unul din capetele drumului. Din acest motiv ecuația nu poate fi esențială în studiul unui fenomen, folosindu-se un model matematic. Frumosul ,,este,,. Urâtul ,,este,,. Obișnuitul ,,nu este sesizabil prin a fi,,. II. Promisiunea este o bucurie pentru viitor, neîmplinită însă. Promisiunea ecuației este în fond o păcăleală a ideii de a accede la modele ale fenomenelor prin matematică. Aflarea unui rezultat nu este în concordanță cu continuitatea realității. Promisiunea este ceea care doar oferă acel rezultat. C. Ecuația (ca și perechea sa, inecuația) prin modalitatea specifică, aceea a comparației alăturate, sufocă întregul suport al gândirii datorită dublării imaginii, a dublării identității, fapt inexistent în natură. Dacă spunem doar: x această nonecuație nu este altceva decât o imagine a lui x, ea este conformă cu natura. Dacă spunem doar: y această o a doua nonecuație nu este altceva decât o imagine a lui y, ea este conformă cu natura pentru că este o altă imagine. Dacă spunem: x=y relaționăm pe x cu y când de fapt în natură x este ori alături de y, ori mai departe ( indepartat) de y. Acestea sunt singurele posibilități valabile, în afara valabilității imaginaței umane. X și y nu se vor cuprinde și nu se vor include după dorințele autorilor de ecuații. X și y nu vor putea fi egale sau aceleași. Acestă aproximare convențională, exprimată prin egalitate, nu are suport real decat in primul strat al observatiei. Întotdeauna x va fi o imagine produsă de simțuri iar y va fi o altă imagine produsă de simțuri. Intotdeauna x va fi o informație produsă de simțuri iar y va fi o altă informație produsă de simțuri. Bineînțeles că putem spune convențional că x=y dar în acest fel construim o frumusețe și facem o promisiune. Frumusetea nu este o stare probatorie pentru fenomenele reale decât în limita în care rezultatele vor tinde și în realitate spre frumusețe ( armonie), ceea ce este în contradicție cu diversitatea fenomenelor naturale, dar mai ales cu faptul că nici un fenomen nu se desfășoară într-un mediu selectat și propriu. Așa ceva nu este si nu va fi posibil. Armonia naturii, cea copiată de matematică și alăturata fenomenelor, se păstrează doar in primul strat al observației. Straturile următoare sunt din ce în ce mai distorsionate din cauza suprapunerii fenomenelor de natură diferită, ce se petrec în același timp și în același spațiu dar complet diferit ca actiune, efect și emisie informațională. (Cât de frumoase sau prea frumoase pot fi ecuațiile matematice? Dacă x=y ne bucurăm imediat, crezând în promisiunea unui rezultat, uitând de fapt de revenirea pe frumosul cerc al ecuației, în punctul plecării. Armonia razei, existența reperului din centrul cercului sunt plăcute, dar repetarea nu este productivă. )