Departe, despre Crăciun, dor și doină

Departe, despre Crăciun, dor și doină -lui Ion și lui Nicu- Doină este în fiecare sunet pe care de departe îl pot reconstitui despre țara mea. Sunt prea eterne și metafizice noțiunile de dor și de doină ca să pot spune prin ele că de fapt mi-e dor de cârnați și de sarmale și de vinul strugurilor atârnați în bolta de țeavă sudată de tata, deasupra curții noastre. Doar Nichita vorbea despre dorul și doina patriei fără să pară că vrea doar să triumfe în poezie ci reușind să spună ceva ascuns în aceste cuvinte și să ne doară pe toți. Eu nu știu o doină anume, doar noțiunea o știu din lecțiile din cartea de limba română. Pentru mine doina este cântecul pe care îl cânta unchiul meu la vioară când venea de Crăciun la noi. Cerea de pe dulap vioara surorii mele, obligatorie la liceul pedagogic, și ne uimea cântând despre o tristețe mare, cu degetele lui crăpate, de electrician de întreținere. Lui îi era dor acasă fiind, dar mie, departe acum, ascultând colindele lui Hrușcă. Fiecare gust, sau miros, sau sunet ce-mi zboară prin minte despre zilele de Crăciun din țara mea sunt ca acea doină, din corzile viorii.