CORINA PLESA

Rătăcirile mele ,amintiri în carne, struguri vii, Tinerețe -n toamna -ntinsă , șerpi aurii, Toatele se răspândesc ,venin dulce Mănăstirile n- credințe și doruri dau tonul, toacă nechemate

Lumile noastre sunt paralele unite. O singurătate în minus, cu un pas peste amintiri. Lângă trup e un țărm pe care eșuăm repetat. tu, atât de întins cum ești pe cale să devii eu, femeia

poezia se naște pe stradă călcând peste piete bazaltice deschizând fugară un zâmbet ca pe o bluză carmin și-n pietre inimile lor... Inima mea uitată deschisă.

Și mi-era dor de tine jucându-mă cu ploaia. mi-era cald de tine și mă dezbrăcam sub cristalele verzi cerceii mi-i atârnam de perdeaua grea și rămâneam atât de plină, de

miracolul vieții mi s-a arătat în pragul dimineții dintr-o carte a nu știu cui, un foșnet din lumină apropiat și totuși prea departe. și m-am desprins ca într-un fel de zbor ca umbra mâinii

Þipăt mimat pașii din palme început de plecare rădăcini luminoase. despicare de aripi apărare siciliană. semne la pândă venin de miere pașii lunii certitudinea pragului religie nouă, vouă!

În legănatul frunzei nici un semn că toamna pândește

În mâinile tale să mă știi, Bucată de chemare, la-ncercare.

Gând gândit în alte gânduri gândit de gânduri duse pe gânduri gând gândit în alte gânduri gândit de gânditorul meu gând gând, gândule gândește-ți gândurile și uită cuvintele gând,

Frunzele râd. Căderea lor e spre o altă primăvară.

singuri, cu hainele nopții pe noi ne căutam setea într-o singură respirație părul lunii era strâns numai noi ne împleteam, încă, și începeam să prindem rădăcini luminoase.

Lacrimi de toamnă pe o bancă pierdută-n așteptare Ochii întorși ce mai văd stelele dându-se-l leagăn o intersecție un semnafor uitat aprins și-un mesager al plânsului...

Fug să scap de gânduri cu ele după mine. Mi-e bine. Ce pustie! Și ce neagră lumină!

A trecut pe la mine, prin locul de suflet într-un prim târziu așteptat el, ultimul târziu acceptat. Mă anunțase cuvântul că am uitat și ce ploaie cu gustul sărat!

Pe piatră sau în piatră? important e/sunt doar vârtejul/vârtejurile ce-ți dau sentimentul nebuniei lumii. în piatră doar tu ești nebunul. Sub piatră? aici nebunia se iartă. e de natură

M-am trezit peste noapte plină de bogăție... lacrimi cu miile-lacuri în care-am aflat libertatea zâmbesc. se închide ochiul și minunea , ...cu cea dintâi, minunea

Nu cunoști contradicția nu ai de-aface cu efectul și cauza ești pe picior de egalitate cu tine însuți în însăți imaginea ta totală. Ești atât de mult nefiind, singur, dar rogu-te nimic in

Am început să văd alergând pe nisipul uitat pașii lunii crocodilii din scoici și-au făcut adăposturi împotriva harpoanelor aruncate de stele toți ochii clipesc îmrăștiați în covoare de

...atâtea lacrimi în copaci câte frunze în sufletul meu...

Pașii din palme prevestesc poteci umblate...

În urma mea nu e o femeie ci un bărbat care s-a săturat de linia dreaptă și-a frânt-o!

Să te sufoci în tine însuți cu mândrie și teamă lăsând copacilor cuvântul să-l cearnă.

Învață-mă să cred definitiv. Să mă arunc înspre ce am cu ceea ce știu pentru ceea ce trebuie. Învață-mă să tac încet pentru un totdeauna curând să râd, pentru un totdeauna plâns să

S-a închis în noi. S-a făcut pe fuga un inventar și s-a pus placuța cu “closed”. Am iesit cu minus la minus…. Gestiune proastă. Nu ecou. Ici colo un colț de rai putrezit, un rest de vis cu