X

Cory, când citesc un text de-al tău uneori mă simt proiectată în afară. E ca și cum ai indica ceva invizibil cu efecte asupra a ceea ce se vede. Secvența “viata mea e oricum sarata / un stavrid perpelit in carbuni / s-apoi abandonat in saramura rece” îmi amintește de două lucrări de-ale artistului vizual Bill Viola. Într-un filmuleț filmează cum putrezește un pește scăpat de pescar în iarbă, cum se adună muștele și cum vin căprioarele și strâmbă din nas. În altul filmează close-up câteva minute cum înfige furculița în peștele prăjit. Am scris și eu ceva la un moment dat pe tema asta. Imi place cum aduni tot felul de detalii din proximitate și din America de Sud și le reordonezi pentru a crea stări. M-am amuzat la „maxipașnici”, iar în jurul stegulețului înfipt în taburet aș (mai) broda ceva. Rețin „cade-o toporișcă. mă lasă fără coardă”. Nu e asta un motiv pentru zbor? :-)) (p.s. diacritice; aș mai șlefui pe ici pe colo, dar vezi tu)

da, asa da, da, da, da!:)
mi-a placut mult, n-am vazut nici o ezitare, nici o burta, de obicei nu citesc poemele lungi, de obicei nu am rabdare sa te citesc, de ce, nu stiu, in fine. textul e bun, ai sarea, piperul, muzicalitatea, aronia versurilor, intrinsecul, ideea, tema, intriga, binee. ia-ta o poema cu forta si cu convingere, asa cum imi place mie, un text care sa te faca sa zici, ptiu, drace, zii ca-i zici bine!:))
determinarea si zicerea, pre-zicerea, cuvantul si simbolul,
medeea