Poezie
Marturisire
1 min lectură·
Mediu
Am simțit că te iubesc
înainte de a te vedea.
Știam că atunci când voi fi cu tine
îmi voi regăsi dragostea și inima
exprimată în vers,
în piatră,
în lut.
În tine, munte, mi-am aflat
cel mai bun eu al meu,
cel mai bun prieten,
cea mai bună speranță.
Și iubesc clipa în care, cu ochii înlăcrimați,
ascult cum vântul mângâie, atât de suav,
frunzele pădurii tale,
Iubesc ploaia,
picurând haotic lângă inima mea,
Iubesc cerul în noapte,
încărcat de cele mai strălucitoare stele.
Și descopăr, în plus, alte sensuri unei idei
și aflu răspunsul întrebărilor mele.
Tu – munte – ai știut să faci
din omul gârbovit sub povara
unui trucat destin,
idealul de tinerețe
visat de fiecare om.
Iar eu, mă închin astăzi măreției tale
și într-o zi voi fi
stâncă, pădure, izvor,
mă voi contopi cu tine ...
012883
0
Bun sosit pe agonia...
Iti doresc \"vesnicia\" satisfactiei poetice, iti doresc maretia cuvantului bine spus...
textul tau- o marturisire, una care ar putea fi mai puternica totusi... asta daca, cu rabdare, ai lasa sa se coaca sentimentele in cuvinte