Cont șters

am citit fără să respir, spui adevăruri mari aici,
să ascundem gunoiul social sub preș n-o să mai dureze mult,
tot mai mulți oameni și în România capătă curaj, se deschid pentru a îmbrățișa adevărul.
Nu te lăsa intimidată!

”Unele adevăruri nu se spun, asta nu ai înțeles tu, Cristina. ”

Frază născută din frică, idei preconcepute și prejudecăți.

Nimic nu este mai dăunător unei societăți decât o gândire clădită pe idei preconcepute, și făcute regulă.

Viața ne e dată să fie trăită anume pentru a scoate adevărul la lumină.
Doar așa putem evolua ... altfel ne-nghite minciuna, iluzia că e bine așa, ca fiecare societate să aibă mieii săi sacrificați (sub pretextul ideii de destin).

Scrie memoriile fără să te lași doborâtă de păreri sau puncte de vedere. Prin scris îți recapeți puterea care ți-a fost luată/furată! Prin scris poți ieși din izolare și să-i dai glas vocii interioare.
Scrie, sunt destui oamnei care te citesc și-ți sunt alături!
Cu mult respect!
Maria,

Gabriel, un poem care putea fi dictat numai de vocea, amărăciunea copilului, se transmite acea stare atât de curat, așa cum a fost trăită, nimic nu s-a pierdut din original, ”copiii au crescut atât de înalți” , iar
să fii doar înalt nu este suficient, ci e nevoie să-ți regăsești propiile puteri luate/furate de inconștiența celor ce trec prin viața copilului, uneori ca niște furtuni,
prin puterea cuvântului copilul se renaște Poet,

(este vorba cumva de Strada Brândușelor din Brașov? )

Plus mu- a placut povestea patimasa, bunu cum a furat- o pe bunica, ascunsi in padure,
Sunt multe de mentionat , metafore si un text complet cu tot tabloul unei drame de roman :),
se pare ca - de- acolo ti se trage samanta poeziei ;)

un poem de apreciat!
greu de găsit un cusur poetului, doar un pic poate aici poetul se mai uită :)
”pe de alta parte știu și eu că am scris un poem bun și mă bucur că alții sunt de acord cu mine.”

eu așa aș fi scris mai întâi ”mă bucur de apreciarerea colegilor ...” iar restul e de prisos pentru că poezia ta vorbește de la sine,
sîc, :)

”Este așa o trăire... Ciudată

Când mintea ta se conectează

Cu vibrațiile trandafirilor;”
s-a trezit poetul din tine ca la cărți, :)

doar aș mai lucra: ”Transmit energii roz,

Seva lor tremură petalele” seva lor, mi se pare lor cam înplus, eu aș scrie ”Transmit energii roz,

tremură petalele” se înțelege fără, pentru că înainte scrii energii, deci este energie, este și tremur, seva atunci e de prisos, că și seva e tot energie

câtă de viu se vede totul prin ochii copilului, prin starea divină, primii 7 ani, paradisul,
iar prima strofă te unge pe suflet ca o alifie:

Vine într-o zi copilul la mine și îmi spune că Dumnezeu nu locuiește departe și dacă ar avea o casă ar fi dincolo de pădure
unde cineva mereu lasă lumina să ardă
ca într-un vis iar păsările nu dorm niciodată. Magnific, trenamsite o stare de vis!

Antonia, Tăticuțul vostru, are în cuibușor două muze de muze, :)
Cu mult drag Muze scumpe! ȘI Dumnezeu când a creat lumea tot din Muze s-a inspirat!

ai ceva bun aici, acel final gol ,

poate doar aș șterge ”imensã” dacă aș fi scris eu poemul, mi se pare înplus,
spor!

atunci, e bine asa, :),
Bravo pentru cum ai scris, este un poem bun care transmite starea,
conteaza sa pui suflet in ce scrii, sa insufletesti cuvintele :)
Spor si vreme buna!
Cu mult drag!

las un semn,

al doilea strofă , primulr vers, m-aș mai uita la ” ... de de ...” poate merge să pui ”pe deasupra crește”

*Daoism

e bun așa, scris ”într-o doară”
mai scrie

Bukowski cum scria ”nu încerca” ( care este de fapt the key concept (Wu-wei) din Daosism)

succes pentru noul volum, când e gata îl vreau și eu,
:)

Ingerii mei se topesc … am palma umedă de iubire,

un poem ca un fulg de nea, asa am simtit, care cade lin pe versirile de la sfarsit, in palma ,

“ parcă ar fi lebedele lui ceaikovski
cu gâturile împletite în tăcere” o metafora care ma duce departe departe intr- un dance, transmite acea tacere a impletitului … imi place mult starea de aici

.Au dispărut rapid.

Victor,
o poezie care te lasă ” fără grai” :)

oare să fie și poeziile niște haine ....
?

Artemis a crescut, iar poezia ta crește odată cu Artemis, - stăpâna jucăriilor,
coșulețului cu fructe de pădure :),
noroc cu tata, care știe literele, așa gustăm și noi, cititorii, din acele cadouri ale copilăriei, familiei, sacrului ...

Pașa,
sincer,
ai aici unul dintre cele mai bune poeme scrise,
”...care strălucește și între norii absenței.”

am citit, mi-a plăcut ce transmite poemul,
luminez,

***

îmi place cum te-ai jucat aici, :)

poate ce nu-mi place este anume cuvântul trebuie, care impune , după ce la primul paragraf începi cu ” îți poți închipui că a fost un început, ... ”
mi-ar fi plăcut să fi rămas pe ”Inchiuire ” să dezvolți din perspectiva aia, ...

și la noi se folosește mult ”trebuie” care eu acuma îl văd ca ”must” din engl, care sîn engl se folosește în cazuri extreme, ....” trebuie să cauți întregul în adâncul din tine, să îl pătrunzi; și nu va mai fi să fie gol,” trebuie, inpune, nu oferă spațiu,
eu așa simt, mai degrabă o sufocare prin ”trebuie” și aici mi se rupe firul, dorința de a mă cunoaște în profunzime ... ”un ordin de armată” :)
e ca o armă ...

și totuși în legeritate, detașare atingem adâncul mult mai ușor, involuntar, prin
a simți,
e vital a simți, cșinu a gândi ... pentru că sinpui ”trebuie” ” e care apoi de împinge să faci rpomisiune,a:) ”și nu va mai fi să fie gol” :)

ei na, :)
chiar aș zice, că poți găsi, descoperi un mai mare gol deghizat în vid, unde toate cele neatinse, pierdute, neavute, dorite, abandonate, visate,
toate cele neglijate, neînchipuite, avute, neavute, străite, netrăite, es adună , se strângc ( în tine)a clamama lor acasă” p

și mai citesc, ”și va respira.” iar o promisiune, interesantă, care duce promite spațiu, ... dar apoi cazi în ”trebuie” care e un ”must” c.. mi-ar fi plăcut să fi scris un pic detașat

imi place partea asta, aș lăsao așa cum este ” căci, înainte de a prinde apele, ai știut să te așezi între ele; numai separate lumile pot avea grijă una de cealaltă. în apele de jos a crescut, cuminte, poezia lumii ăsteia, ocrotită de placenta cerurilor, din care și-a potolit setea și foamea, sorbind apele de sus. dar te-ai obișnuit să dormi și, obosit, ai lăsat neprivirea să adăpostească întreaga așteptare.

”numai separate lumile pot avea grijă una de cealaltă.” și totuși
nu este și aceasta o iluzie a noastră, oamenilor, că lumile sunt separate, care vine din aceiași minte (cultivată să separe) și care are tendința de a se manifesta în tot ce face prin divizare, segregare ...., se impune prin separarea ființei, a întregului, a cosmosului, ...
divizăm totul, ne divizăm pe noi înșine prin gândire, apoi , ”așteptarea.” care este o stare psihologică, o stare dependentă de minte, nu de ființă, ....

Emilian,
ai scris cum știi tu cel mai bine,
un poem care m-a făcut să las un semn,
las lumină penru ce ai postat rcent, îmi place ce transmite acest ciclul :)
La Mulți Ani cu sănătate și inspirație!
Maria,

Theea, îmi place mult ce ai aici,
ce transmite poemul,
cum aduci povestea piersicului,
aduci o starea de pur,
fără să chinui cuvintele, înțelesul,
fără să pui sub ghilotină inocența poezii,

”Sunt bine, dar mi-e dor de creangă”
Luminez sâmburile poeziei! Sărbătoti fericite, inspirație!