Poezie
Timpane sparte
1 min lectură·
Mediu
În întuneric nu mai am umbră,
cinica privire zâmbitoare
îmi explică o lecție sumbră
despre orizontul care doare.
Ascunzi tendințe omorâte,
niște uniformizări ghicite,
zilele se fac secunde cu bâte,
ești împins pe cărări împleticite.
Apar cadavre, dispar iluzii
și s-a spart un pahar pe un covor,
unii mai trăiesc doar cu perfuzii,
între nori văd o cărare, pot să mor.
Am pus anotimpuri pe petale,
stropii de noapte i-am făcut un duș,
vrem să ascundem căile letale,
doar la sânul mamei am avut culcuș.
Unii rămân cu sfânta treime
prin rugăciunile fără jaloane,
evită iubirile fără rime
și timpane sparte de consoane.
001.309
0