Poezie

Dorul mamei

1 min lectură·12 decembrie 2003

Mediu

Pridvorul gol e parca fara panorama.

M-asteapta-n casa cu draga ei marama,

sa vin pe poteca cu un batran cobzar,

cu fior prin ramuri si dulciuri din bazar.

Dorul ei va lumina la infinit iubirea

ce imi mangaie destinul si privirea,

vrea sa-mi povesteasca, sa fim singuri,

sa nu mai plec ca ecoul prin cranguri.

Spune ca are de strans coaptele poame,

daca va sta din lucru va muri de foame.

Doar ea stie sa culeaga o bucurie plina,

sa tina dorul pus pe floarea din gradina.

Amintirile adunate nu-i fac viata pribeaga,

presara ganduri catre mine ziua intreaga.

Ma urmareste mereu a mamei inchinare:

-Pe sufletul tau vesnic voi fi o lumanare!

Am culori destule chipul ei sa il pictez,

dar zilele se-nvart pe-un simplu titirez.

Spunea mama cateodata intre rugaciuni:

-Fa-i buni pe cei rai si fericiti pe cei buni!

001.480

Constantin Rusu. “Dorul mamei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/58393/dorul-mamei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.