Poezie

Nucul de lângă castan

1 min lectură·9 septembrie 2006

Mediu

Sunt în toamnă, pe o bancă ciudată,

uitată sub nucul de lângă castan.

Petale uscate de dorințe vechi

picură amarul în păduri arse.

Tâmplele îmi sunt prinse cu spinii arși

în sărbătorile unse cu prostie.

Cuvinte nu pun pe autostradă,

am urcat cu ele doar o potecă.

Tăcerea tremură ușor, ascunsă

pe lumina de surâs a ochilor.

Aș rosti un vers sau o rugăciune,

ca să înflorească lăcrămioara,

sau liliacul cu zâmbet pe bucurie.

Am vrut o frumusețe limpede,

dar lipsită efectiv de forme,

pe care n-am găsit-o niciodată

pentru că nu avea nici o formă.

Aud în amurg un murmur venind,

fără forme, dinspre o bancă tristă,

uitată sub castanul de lângă nuc.

001.456

Constantin Rusu. “Nucul de lângă castan.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/202766/nucul-de-langa-castan

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.