Poezie

Adormit de-o sărutare

1 min lectură·11 mai 2006

Mediu

Așezat în genunchi cu ochii deschiși

văd singur lumina unei stele iubite

și pot chiar culege boabele visului

sub pleoapele privirilor adormite.

Mă văd în oglinzi un vis părăsit

și port un rucsac cu neliniști străvezii,

dar luna alungă norii de minciună

pentru a lumina minunile târzii.

Alintul privirii îmi veghează apusul

și de ziua mea mă învelesc în tăcere,

dar stânci albe îmi șoptesc povești,

puse pe portativul care nu mai piere.

O rază mai sădesc în întuneric,

picurii ca o minune plouă mereu,

fluturii pe florii de liliac vestesc

că trebuie să fiu cu Dumnezeu.

Eu nu-nțeleg de ce mai vine noaptea,

cu muguri de scântei pe buchet de stele,

iar refrenul, al cântului prelungire,

îmi așează tainic zilele mele

peste amurgul adormit de-o sărutare.

003.154

Constantin Rusu. “Adormit de-o sărutare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/182218/adormit-de-o-sarutare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.