Poezie

Dorul meu

1 min lectură·15 octombrie 2005

Mediu

Singurătatea o cânt sub clar de lună

și alung norul ce dă lunii umbre reci,

un sărut ziua de mâine vrea s-o pună

pe dorul potecii pe unde poți să treci.

Și mi-am învelit ale mele doruri

cu taina lacrimii din rugăciune,

cu scânteia picăturilor de rouă,

care dă îngerilor înțelepciune.

Cu versuri am șters rujul surâsului,

iar nopțile uitate le-am ținut la ușă,

în doruri amețite de furtună

și finaluri împrăștiate în cenușă.

Eu dorul l-am cules din bucuria

romanței, horei și doinei românești

și nu pot s-ascund cuvinte-n inimă,

sau să le pun în posomorâtele povești.

Am plâns, am râs și am murit pe scenă,

n-am dorit nicicând să fiu o premieră,

am împodobit iubirea cea eternă

punând dorul meu pe o etajeră.

001.760

Constantin Rusu. “Dorul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/145769/dorul-meu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.