Poezie

O lacrimă de dor

1 min lectură·12 septembrie 2005

Mediu

Ramurile sunt adieri de strune

atinse de raza soarelui ce-apune,

iar frunzele-s clopotele cu taina

albului de lună care le e haina.

Mugurii se zbat sub boarea de lumină

și vor comorile ascunse-n rădăcină,

un vânt nebun vrea umbra părăsită

și împrăștie o romanță obosită.

Tulpina-mamă pare statuie de poet

și pune vers pe ramul ce-adoarme încet,

aude pași prin iarbă și păsări călătoare

care ne arată că toate-s trecătoare.

Noaptea, dimineața o va strânge

într-un buchet alb, dar roua plânge

în vacarmul ploilor uitate-n vreme

cu trăznete ce nimeni nu o să le cheme.

Vântul ia o frunză și o așează timid

în apele speriate care se deschid

cu drumuri mult apuse de la izvor

și ramul picură o lacrimă de dor.

001.362

Constantin Rusu. “O lacrimă de dor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/constantin-rusu/poezie/140568/o-lacrima-de-dor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.